Elevii de la Liceul Tehnologic „Victor Mihăilescu Craiu” din Belcești au vizitat Liceul Pedagogic din Iași

de: BZI.ro
02:00, 22 iun. 2022

Elevii de la Liceul Tehnologic „Victor Mihăilescu Craiu” – Belcești, județul Iaşi, și-au început vacanța de vară cu o experiență provocatoare: au vizitat orașul Iași.  Cu această ocazie au avut prilejul de a descoperi locuri minunate și oameni care au marcat definitiv patrimoniul cultural al orașului.

Profesorii și voluntarii din cadrul Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” Iaşi, susținuți și încurajați de conducerea școlii au făcut posibilă călătoria elevilor de la Liceul Tehnologic „Victor Mihăilescu Craiu” – Belcești în Iași. Proiectul în care au fost implicați elevii din Belcești a fost susținut și de partenerii educaționali ai Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”: Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași și Asociația „Grupul Zâmbetului Nostru”.

Octavian Constantinescu: „Am întâlnit, aici, în locul devenirii mele, oameni care mi-au schimbat total drumul în viață!”

Cei 22 de elevi ai clasei a IV-a de la Liceul Tehnologic „Victor Mihăilescu Craiu” – Belcești, au fost însoțiți  în periplul lor prin Iași de învățătorul Octavian Didi Constantinescu.  Aceștia au fost beneficiarii unei activități organizate de către elevii și profesorii Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” Iaşi, în parteneriat cu Asociația „Grupul zâmbetului nostru” Iași, în cadrul căreia s-a urmărit implicarea copiilor din mediul rural în contexte de învățare prin descoperire, vizita făcând parte din proiectul educațional O zi la Iași, inițiat de către Inspectoratul Școlar Județean Iași. Vineri, 17 iunie 2022,  elevii din Belcești, însoțiți de zece voluntari normaliști, viitori învățători, au vizitat cele mai importante atracții ale orașului Iași.

Aventura elevilor a început la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” Iaşi, școală pe care a absolvit-o, cu mulți ani în urmă, și învățătorul Octavian Constantinescu. Făcând un apel la memoria afectivă, Octavian Constantinescu a conturat începuturile unui drum lung și provocator:

„În 1979, acum aproape 40 de ani, am intrat pentru prima dată pe poarta liceului, cu emoții, ca și voi în prima zi, temător, fiind copil de la țară. Am văzut foarte mulți copii, față de cei din gimnaziul pe care-l absolvisem la Belcești. În schimb, am întâlnit, aici, în locul devenirii mele, oameni care mi-au schimbat total drumul în viață. Am fost unul dintre norocoșii generației mele, pentru că am avut ca diriginte pe doamna profesor de limba și literatura română, doamna Măcăreanu – un profesor deosebit și, mai ales, un om deosebit. De la dumneaei am învățat să fiu învățătorul pe care-l aveți astăzi în fața voastră”, a precizat Octavian Didi Constantinescu.

Elevii de la Liceul Tehnologic „Victor Mihăilescu Craiu” din Belcești au vizitat cele mai importante obiective turistice din Iași

Împreună cu voluntarii din cadrul  Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”, elevii de clasa a IV-a au pornit pe drumuri încărcate de istorie, trecând pragul școlii care l-a avut ca elev pe viitorul învățător al copiilor, Ion Creangă, iar ca director pe criticul Titu Maiorescu. Au  intrat, apoi, cu emoție în Biserica Sfinții „Trei Ierarhi”, ctitorie ridicată în timpul directoratului lui Ioan Mitru. Din dealul Copoului, copiii au făcut un popas la Muzeul „Mihail Sadoveanu”, încântați de personajele din realitatea cărților lui Sadoveanu, dar și de oamenii și destinele lor din realitatea biografică a scriitorului. Vizita la Muzeul Copilăriei în Comunism din cadrul complexului Casa Muzeelor – M.N.L.R Iași a fost provocatoare, copiii având posibilitatea unei călătorii în timpul copilăriei părinților și bunicilor.

Fascinați de obiectele, uniformele și manualele din anii ’80, așezați incomod în băncile minuscule din lemn, copiii au făcut un exercițiu de imaginație, comparând școala de astăzi cu cea din trecut. Elevii din Belcești au vizitat și Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, unde bibliograful Elena Zanet i-a condus pe copii în spații greu accesibile publicului larg: depozitul legat, unde au avut șansa de a vedea cele peste 250.000 de unități(cărți și reviste) ce-și așteaptă cititorii sau la sala de împrumut adulți și copii ori în Ludotecă. Prima vizită la Iași, la bibliotecă, s-a finalizat cu o promisiune: aceea de a deveni devoratori de cărți, implicați în Bătălia cărților, concurs de lectură aflat în plină desfășurare.

Elevii de la Liceul Tehnologic „Victor Mihăilescu Craiu” din Belcești au vizitat și Parcul Copou, cu teiul lui Mihai Eminescu, Sala Pașilor Pierduți din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde au descoperit celebrele fresce ale pictorului Sabin Bălașa, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, dar și Catedrala Mitropolitană.