Elevii de la două unități de învățământ au plantat flori, pomi fructiferi și arbuști ornamentali alături de cei de la Direcția pentru Agricultură Județeană Iași – GALERIE FOTO
Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, în parteneriat cu Școala primară „Gheorghe Asachi” și Liceul Dimitrie Cantemir, au organizat astăzi două acțiuni de înființare a „Grădinii Şcolii” cu plantare de flori, pomi fructiferi și arbuști ornamentali pentru a sărbători împreună cu elevii „Săptămâna Verde”.
„Materialul săditor pentru cele două activități este oferit de: famila Iorga din comună Miroslava – flori, Stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru Pomicultură Iași – pomi fructiferi, Direcția Silvică Iași – arbuști, Lavandă Aura Essential – lavandă și Cristian Gheorghe – Biohumus.
Mulțumim tuturor colaboratorilor pentru colaborare și implicare!
Acțiunile vor continua și în alte unități de învățământ!!!!”, se arată în anunț.