Elena Udrea vorbește despre revenirea în politică
Elena Udrea vorbește despre revenirea în politică. Fostul minsitru al Tursimului susține că nu mai este atrasă de politică și că este interesată de o activitate în mediul privat.
„Nu simt nevoia. Mi-e foarte bine așa. Nu credeam că mă va captiva atât de mult să fiu mamă, încât să nu mă mai gândesc la politică cum mă gândeam înainte. Respiram pentru politică! Dar acum, în momentul acesta îmi e foarte bine așa, îmi caut activitate în cu totul altă parte, în mediul privat. Pentru mine, în acest moment, politica nu este un obiectiv“, a declarat Elena Udrea.
Nu vrea să mai audă de politică: „În afară de desene animate, televizorul din casă nu mai are alte programe deschise“
Unul dintre cei mai cunoscuți miniștri ai României din ultimii ani, Elena Udrea susține că nici măcar la televizor nu se mai uită la politică, fiind foarte încântată de rolul de mămică.
„Nu pot să pun că am discutat de oferte. Nu, nu sunt tentată sub nicio formă să revin în politică. Mai mult, în afară de desene animate, televizorul din casă nu mai are alte programe deschise de mai bine de un an”, a precizat Elena Udrea.
Cu cine a votat Elena Udrea? A spus pe Facebook pe cine a ales
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a afirmat că a votat cu Traian Băsescu şi PMP, dar a constatat că s-a votat ”noul”, aşa cum în 2004 se votă PD. ”„Noul” de atunci a devenit „vechiul”, a afirmat Udrea, adăugând că ”Nicusor Dan nu poate fi un primar cu mult mai rău decât Gabi Firea”.
”Deci s-a votat cu entuziasm “noul”. Cam cu acelaşi entuziasm cu care se votă PD în 2004… pentru cei care nu ştiu că şi atunci venea “o nouă clasă politică” care “alungă PSD-ul” cum zic acum cei de la USR şi Plus. Şi eu zic că cei care au venit atunci au făcut chiar lucruri bune pentru Bucureşti şi România, dar să ştiţi că şi ei sunt cei pe care votul de azi a vrut să îi înlocuiască în politică. Deci “noul”de atunci a devenit “vechiul”de azi”, a scris Elena Udrea, duminică seara, pe Facebook.
Aceasta susţine că şi cu USR PLUS se va întâmpla la fel.
Cum vede Udrea alegerea bucureştenilor
”Exact aşa va fi şi cu USR Plus, dar nu peste 16, ci peste 4 ani în cazul lor. Tot acest entuziasm se va transforma într-o mare dezamăgire. Cei care au votat cu valul azi au uitat că a existat Guvernul Ciolos, care s-a dovedit printre cele mai incapabile guvernări, au ignorat toate dovezile care au arătat că reprezentaţii USR Plus sunt la fel ca toţi ceilalţi politicieni, prinşi în afaceri cu statul, implicaţi în lobby-uri pentru interlopi locali sau multinaţionale, dedaţi la nepotisme sau pur şi simplu nepregătiţi pentru funcţiile pe care le ocupa…
Sunt de părere că Nicusor Dan nu poate fi un primar cu mult mai rău decât Gabi Firea, deci nu prevăd o catastrofă prin venirea lui la Primărie. Dar nici nu va rupe gura târgului că primar. Am lucrat cu el când am fost ministru, aşa că mă bazez pe ceva ce am constatat direct”, a mai afirmat Udrea.