Elena Udrea rămâne în închisoare. Magistrații ÎCCJ au respins recursul formulat de fostul ministru. Decizia este definitivă
Luni, 31 octombrie 2022, a fost respins recursul în casaţie, din dosarul Gala Bute, înaintat de Elena Udrea, fost ministru. În baza hotărârii luate de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Elena Udrea va rămâne în închisoare.
Fiind considerat nefondat, recursul în casaţie formulat de fostul ministru a fost respins de cinci judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Calea de atac pe care Elena Udrea a înaintat-o în privinţa dosarului Gala Bute ar fi trebuit, din punctul ei de vedere, să îi asigure libertatea. Cu toate acestea, solicitarea de anulare a condamnării la şase ani de închisoare nu a fost aprobată.
Elena Udrea rămâne în închisoare în urma hotărârii luate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Elena Udrea nu este singura care se află în situaţia de a nu primi o aprobare în ceea ce priveşte recursul în casaţie. Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a fost, de asemenea condamnat la închisoare. Cu toate că sentinţa acestuia se întinde pe cinci ani, Rudel Obreja a fost eliberat provizoriu pe caz de boală. Acesta suferă de cancer. În timpul în care nu se va afla după gratii, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box va fi supus tratamentelor.
Elena Udrea nu va beneficia de o astfel de eliberare provizorie întrucât aceasta nu suferă de vreo afecţiune gravă. Aprobarea recursului în casaţie era ultima şansă pe care aceasta a avut-o pentru a putea scăpa de închisoare.
Ținem să vă amintim că Elena Udrea a fost deţinuta încă din luna iunie a acestui an la Penitenciarul Târgşor. Cu toate că aceasta se afla în Bulgaria la momentul pronunţării condamnării, fostul ministru a fost extrădat pentru a putea ajunge după gratii.
Elena Udrea: „Eu stau ilegal în puşcărie de şase luni”
Adusă în instanţă de judecată, în data de 10 octombrie 20221, aceasta a făcut o serie de mărturisiri. Potrivit spuselor sale, aceasta s-ar fi aflat ilegal în închisoare.
„Eu stau ilegal în puşcărie de şase luni. Este vorba de libertatea mea. Mi se impută suma de 8 milioane lei, care reprezintă publicitatea pe care trebuie să o plătesc personal. Cei care nu au acceptat să facă denunţuri au ajuns la puşcărie. În schimb, cei care au avut atribuţii în minister au scăpat. Nastasia şi Bute au avut interes să fie organizată gala. Nastasia mergea la toate meciurile lui Bute. (…) Regret că nu am avut parte de o justiţie dreaptă în România. Sper că, de data aceasta, completul de judecată nu a intrat cu decizia deja luată. Solicit achitarea mea pentru toate capetele de acuzare”, a declarat, la acea vreme, Elena Udrea în instanţă de judecată.
Odată ajunsă după gratii, Elena Udrea și-a manifestat nemulțumirea față de condițiile pe care oamenii trebuie să le îndure în pușcăriile din România. Fostul ministru a reuşit să obţină o derogare prin care mamele să poată să-şi vadă copiii fără ca vreun obiect să se afle între cei doi.
În ciuda încercării avocaţilor Elenei Udrea de a obţine o anulare a condamnării, cei cinci judecători ai Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie nu au aprobat solicitarea înaintată. Judecata de la zero a ministrului nu a fost permisă. Astfel, Elena Udrea rămâne în închisoare.