Elena Udrea a sesizat CSM, cerând să se facă verificări în cazul unui judecător
Elena Udrea susține că a sesizat CSM. Ea cere să se facă verificări în cazul unui judecător, care ar fi fost amenințat. „Prin presiunile asupra a cel puțin 2 judecători, s-a obținut nu doar arestarea mea, care este evident ca este o miza uriașă pentru cineva, dar s-a obținut și schimbarea majorității pro CCR din rândul judecătorilor de la Înaltă Curte”, susține Elena Udrea.
„Am sesizat CSM pentru a cerceta o situație socanta, si este posibil și foarte probabil sa explice cum s-a luat decizia ICCJ din 7 aprilie, prin care intr-un mod ilegal și complet abuziv, cu încălcarea deciziei 685/2018 a CCR, mi s-a respins Contestația in Anulare din dosarul Gala Bute, ceea ce a dus la arestarea mea. Reamintesc ca doar mie, doar in acest dosar, contestația mea și a celorlalți doi (Obreja și Breazu) au fost respinse, iar in toate celelalte dosare aceiasi judecători au admis contestațiile și s-a trecut la rejudecarea cauzelor!
Mai exact am cerut CSM sa verifice dacă in dimineața zilei de 7 Aprilie, ziua in care s-a pronunțat decizia de respingere a cererii mele, cel puțin un judecător din cei patru care au fost pentru respingere, a fost chemat la Parchetul General și amenințat cu pușcăria de cineva din conducerea instituției daca va fi pentru admiterea contestatiei mele si favorabil respectării deciziei nr. 685/2018 a CCR”, a declarat Elena Udrea.
Fostul ministru a cerut verificarea deciziei judecătorilor
Elena Udrea susține că a cerut să se verifice dacă la momentul respectiv, în dimineața zilei de 7 aprilie, decizia completului de cinci judecători era de admitere a contestațiilor, această fiind inversată ca urmare a schimbării opiniilor a cel puțin doi judecători, sub presiunea amenințării cu arestarea imediată.
„Asa s-ar explica și de ce soluția nu a mai fost scrisă la ora indicată, la ora 10 cum se știa și se aștepta, ci la ora 10:00 a fost anunțată presa și nu acuzații !!! Ca se amâna pronunțarea pentru ora 14:00 și ca se face ședința publica.
Am cerut CSM să verifice în ce a constat amenințarea, și sa facă publice aceste informații. Evident ca cer aplicarea legii asupra celor implicați în această situație”, a continuat fostul ministru.
Elena Udrea cere o soluție juridică la presupusa ilegalitate produsă în cazul său
Prin presiunile asupra a cel puțin 2 judecători, s-a obținut nu doar arestarea mea, care este evident ca este o miza uriașă pentru cineva, dar s-a obținut și schimbarea majorității pro CCR din rândul judecătorilor de la Înaltă Curte. Pentru ca odată ce acești judecători au fost împotriva CCR in cel mai clar caz, Gala Bute, și mai lipsit de orice eventuale interpretări, ei vor fi obligați de acum încolo sa fie împotriva CCR de fiecare data. Cer găsirea unei soluții juridice pentru repararea imensului abuz, pentru corectarea acestei ilegalitați care s-a făcut in cazul meu.
PS: Poate ne ajută dl. Tolontan cu raspunsul la întrebarea: Cu ce au fost speriati judecatorii ICCJ si de catre cine?”, a spus Udrea, pe pagina ei de facebook.
La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca ÎCCJ să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul ‘Gala Bute’. Pe 7 aprilie, Udrea a fost prinsă de poliţia de frontieră din Bulgaria, în timp ce încerca să treacă în Grecia cu un autoturism pe la punctul de trecere Kulata.
La mijlocul lunii aprilie, tribunalul districtual din Blagoevgrad a aprobat punerea în executare a mandatului european emis pe numele ei şi extrădarea în România. Elena Udrea a atacat acest verdict la Curtea de Apel din Sofia.