Elena Matei a trecut prin momente dramatice după ce și-a pierdut tatăl: „A fost un șoc”
Elena Matei face parte din echipa Războinicilor în show-ul Survivor România. Tânăra este obişnuită cu lumina reflectoarelor, în trecut aceasta a paricipat la emisiunea Chefi la Cuțite, difuzată pe Antena 1. Deşi a apărut mereu cu zâmbetul pe buze în faţa telespectatorilor, blondina are o poveste de viaţă cutremurătoare.
Elena a trecut prin clipe foarte grele după ce și-a pierdut tatăl
În cadrul show-ului culinar, tânăra de 22 de ani a povestit că, la vârsta de 15 ani, a trecut prin clipe foarte grele după ce și-a pierdut tatăl în urma unui accident de motocicletă.
După această tragedie, Elena a rămas singură acasă. Mama sa a fost nevoită să se întoarcă în Austria, acolo unde plecase în urmă cu câţiva ani la muncă. Situaţia financiară nu i-a permis să rămână alături de cei dragi.
„Eu am fost mai mereu singură. De când mă știu am stat mai mult singură și eu mi-am dat singură putere. Nu am vrut să fiu un om oarecare, ci am vrut să ies din tipare. Eu am rămas singură la 15 ani pentru că tatăl meu a murit într-un accident de motocicletă, iar mama mea lucra în Austria. Nu ne descurcam cu banii și de aceea mama s-a întors în Austria așa că am rămas singură”, a dezvăluit Elena Matei.
Elena Matei: „E o durere prea mare în sufletul meu pe care eu nu mi-am vindecat-o nici acum”
Mai mult decât atât, Elena Matei a recunoscut că îşi aduce întotdeauna aminte cu tristeţe de ziua în care a aflat că şi-a pierdut tatăl.
„A fost un șoc pentru că seara stăteam cu tata și vorbeam despre ce avem de făcut în următoarele zile. A doua zi de dimineață eu trebuia să merg la pregătire la informatică și a sunat cineva de la serviciu că i s-a făcut rău. Mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva și când am ajuns la spital… a avut cartilajele de la gât rupte. Dacă era să trăiască mai mult se chinuia. (…) E o durere prea mare în sufletul meu pe care eu nu mi-am vindecat-o nici acum și nici nu cred că o să pot vreodată. Știu că el e mândru de mine orice ar fi și nu o să-l dezamăgesc. Vreau să câștig, îmi doresc super mult, nu știu dacă cineva are dorința asta pe care o am eu de a câștiga”, a spus concurenta.