Elena Lasconi, primele declarații despre scandalul cu fiica sa: „M-am așteptat la orice, mai puțin la faza cu Oana”

de: Pruna Gabriela
22:40, 07 nov. 2023

Elena Lasconi a făcut prima declarație după aceste zile de haos.

„Aceste 3 zile au fost cele mai grele și dureroase din viața mea, m-am așteptat la orice, mai puțin la faza cu Oana. Pur și simplu m-a doborât, cel mai greu e să fiu spectator la linșajul de care are ea parte zilele astea și cine știe de acum înainte și la cât suferă întreaga mea familie. Înainte de funcții care vin și pleacă, fiica mea este fiica mea și va rămâne cât o să trăiesc, o iubesc indiferent ce o să spună sau o să facă. Așa că mă pregătesc să plec la Paris să o ascult să avem un dialog, să o strâng în brațe, ce se întâmplă acum nu e o problemă atâta timp cât există iubire. Lucrurile astea le rezolv eu cu ea și știu că o să fie bine, săptămâna asta o să mă ocup doar de asta.

Folosesc această cale de comunicare în primul rând pentru a vă cere iertare vouă, colegilor care s-au simțit dezamăgiți de declarațiile mele din ultimul interviu și-mi doresc din toată inima să înțelegeți că a răni pe cine prin cuvintele folosite este ceva ce nu încape niciodată în sufletul meu, vă rog în consecință să mă iertați. În cele mai negre momente mesajele și postările pe care le-am citit au contat enorm, m-au făcut să înțeleg cât de puternică și totuși fragilă este ființa umană”, a transmis printr-un mesaj Elena Lasconi.

De unde a început situația tensionată

Primarul orașului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat că a votat la referendumul pentru familia tradițională cu ”DA”: ”Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”. Declarațiile ei- nu numai aceasta- au atras reacții publice, însă într-un mod total neașteptat a reacționat și fiica sa.

Într-un clip în limba engleză, postat pe story, Oana a spus că nu e vorba despre campanie politică, este adevărul. Ea afirmă că e timpul ca să vorbească despre propria ei experiență, pentru că a ajuns să fie… destul. Fiica Elenei Lasconi mai susține că mereu a fost forțată, de când era doar un copil, să vorbească despre relația minunată pe care o are cu mama ei.

„Ea nu m-a crescut, nu m-a crescut, ea m-a abandonat” susține Oana.