Elena Lasconi anunță că nu îi mai răspunde nimeni la telefon. Motivul pentru care USR lipsește de la masa negocierilor
Elena Lasconi, președinta USR, a răspuns care a fost motivul pentru care USR lipsește de la masa negocierilor privind intrarea la guvernare. Ea arată spre actualul lider al liberalilor, care nu i-ar mai fi răspuns la mesaje. De altfel nici Nicușor Dan, primarul Capitalei, care recent și-a anunțat o candidatură independentă la prezidențiale, nu îi mai răspunde la telefon.
„Bomba de ieri (n.r. privind retragerea PSD de la guvernare) era o petardă eșuată. Nu ne doresc (n.r. la guvernare). Cele 8 puncte pe care noi le-am prezentat nu erau o premieră. Noi am discutat din prima zi de negocieri aceste puncte, dar eu nu am putut să „dau din casă”, pentru că altfel nu mai negocia nimeni cu mine. Iar când am ajuns cu acele 8 puncte, mi s-a spus: „Am luat act.” (…)
Noi puteam să discutăm acele 8 puncte, dar ei s-au aliniat și au făcut înainte un program pe 3-4 pagini, pe care noi nu l-am semnat. Am aflat de la TV că noi nu l-am semnat. A fost o lipsă de respect din partea lor, cum lasă și acum impresia că noi suntem neserioși și nu mergem la negocieri.
Negocierile s-au rupt din prima, pentru că ei nu ne doresc. Ce se întâmplă acum – furia pe care am văzut-o și o înțeleg – este frustrare, pentru că țara nu merge într-o direcție bună. Iar PSD și PNL au guvernat de două ori. Eu consider că PNL este pesedizat“, a spus Elena Lasconi la Digi 24.
Elena Lasconi, mesaj în direct pentru Nicușor Dan
Președinta USR spune că primul lucru pe care l-a făcut a fost să îl contacteze pe liderul liberarilor pentru a discuta, însă acesta nu i-a mai răspuns la mesaje, alegând să se întâlnească doar cu Marcel Ciolacu.
„Am fost primul politician care a vorbit deschis că dl. Bolojan poate fi premier. Acest lucru probabil nu va fi posibil în era Iohannis. Dacă erau schimbate rolurile, aș fi făcut același lucru, l-aș fi sprijinit necondiționat.
Da, am discutat cu dl. Bolojan. Eu l-am sunat și nu m-a mai sunat înapoi. Rămăsese să mă sune, dar am văzut că a ales să se vadă cu dl. Ciolacu și nu m-a mai sunat. Eu cred că este un balet (n.r. între PNL și PSD)Întrebată dacă s-ar retrage în favoarea lui Nicușor Dan, Elena Lasconi i-a transmis un mesaj indirect: „Dragă Nicușor, La Mulți Ani! Te-am sunat astăzi, ți-am dat și mesaj.”
„Azi l-am sunat, a fost ziua lui. Nu mi-a răspuns. I-am dat pe urmă mesaj text, vă arăt telefonul dacă vreți.
Eu sunt votată de Congresul USR cu peste 90% de colegii mei și, în momentul ăsta, nu pot să vorbesc de altă candidatură.
Eu sunt deschisă să facem măsurători pe orice candidat. Dar nu pot să zic acum că mi-am luat bagajele și am plecat, în fața a 1,7 milioane de oameni care m-au votat”, a mai spus Elena Lasconi n direct la Digi 24.