El este omul din spatele terminalului T4 de la Aeroportul Internaţional Iaşi! Proiectul a fost o adevărată provocare. Iată cum s-a ajuns să se construiască cu mai puțin de 1.100 de euro pe metru pătrat – FOTO
Arhitectul Claudiu Ionescu este omul din spatele terminalului T4 al Aeroportului Internaţional Iaşi. Povestea proiectului ţine de cele 7 coline ale orașului
Terminalul T4 al aerogării ieşene este un loc unde, în viziunea arhitectului Claudiu Ionescu, istoria se întâlnește cu modernitatea şi repune în mentalul oricărui pasager care îi trece pragul conceputul Iaşului, oraşul celor 7 coline. Proiectul a fost inaugurat pe 23 ianuarie 2024 şi va fi operaţionalizat pe data de 31 martie 2024.
Claudiu Ionescu este omul din spatele terminalului T4 al Aeroportului Internaţional Iaşi. Care este povestea proiectului
Arhitectul Claudiu Ionescu este cel care a creionat povestea Terminalului T4 al Aeroportului Internaţional Iaşi. Acesta a povestit reporterilor BZI conceptul proiectului. Practic, în spatele arhitecturii impunătoare stau cele şapte coline ale orașului.
„Este vorba despre unul dintre conceptele multor oraşe, şi anume oraşul celor şapte coline. Sunt destul de multe oraşe în lume care au aceeaşi idee în spate. În momentul în care am aterizat prima dată la Iaşi, am văzut terminalul T3, cel care actualmente este pentru zboruri internaționale, că are acest accent în față, un accent care nouă ni s-a părut că ar putea fi două coline, și atunci am continuat linia aceasta și am făcut mai departe pentru a face, în final, un total al celor șapte coline.
Bineînțeles, tot ce înseamnă studiu de însorire, eficienţă de fațade, eficienţa de a nu irosi materiale sunt concepte pe care noi, practic, le-am introdus în arhitectura clădirii. Cele şapte coline sunt reprezentate prin acele valuri de la intrarea în terminal care, în cazul T4, înfăţişează intrările și porţiunea unde nişte băncuţe vor fi aşezate între intrări. Practic, să se poată aştepta cumva şi în afară, şi în interior”, a povestit Claudiu Ionescu, arhitectul terminalului 4.
Timpul de realizare a proiectului a fost o provocare pentru arhitectul Claudiu Ionescu
În ceea ce priveşte realizarea proiectului, arhitectul Claudiu Ionescu a transmis faptul că timpul a fost unul dintre cele mai mari provocări pe lângă bugetul extrem de mic în care a trebuit să se încadreze.
„Vă spun drept că nu am avut foarte mult timp la dispoziţie pentru realizarea proiectului, ştiu că făcusem împreună cu cei de la Strabag un fel de studiu care a durat aproximativ 2 săptămâni, pe de o parte, pentru a da o semnificație şi o valență culturală acestui gest de arhitectură şi, pe de altă parte, era făcut înainte un studiu de fezabilitate care nu prea ţinea cont de orientarea fațadelor, de cum se pupa corect un plan de o fațadă. Iar atunci a trebui să încercăm cumva să eficientizăm studiul de fezabilitate. Cele mai mari provocări pe care a trebuit să le depăşim în acest proiect au fost, prima dată, bugetul. Vorbind cumva cu oameni care fac aeroporturi internaţionale, de fiecare dată când le spun cât a fost bugetul, mă mai întreabă încă o dată, să fie siguri că au înţeles bine.
Adică sub 1.100 de euro/metru pătrat, ceea ce aproape pare puţin şi pentru un buget de locuinţă. De obicei, să spunem că, în zone pe care noi, astăzi, le considerăm civilizate, sub un 4.000 euro, 5.000 de euro/metru pătrat nu prea există. Adică este o mare, mare diferenţă şi în condiţiile în care ţi se cere să faci un aeroport după normele actuale, să îl pregăteşti pentru Schengen, să fie funcţional şi în limitele de protecţie la foc şi aşa mai departe, este o provocare mare”, a adăugat Claudiu Ionescu.
Proiectul tehnic al Aeroportului Internaţional Iaşi a trebuit realizat în mai puţin de 4 luni
Din cauza birocraţiei, timpul rămas pentru realizarea proiectului a fost de mai puţin de 4 luni de zile.
„A doua cea mai mare provocare a fost, bineînțeles, timpul care nu a fost deloc în favoarea noastră, s-a stat 2 ani în aprobarea studiului de fezabilitate şi, mă rog, toată birocrația care stă în spatele achizițiilor și așa mai departe, care, din punct de vedere al autorităților, au încercat să scurteze timpul de așteptare cât de mult au putut şi din punct de vedere legal. Practic, nouă ne-au mai rămas 15 luni să îl executăm şi 4 luni să îl proiectăm şi să îl autorizăm (n.r. – proiectul tehnic).
În general, în context european, birocrația este o mare problemă, nu doar la noi. Bine, putea fi mult mai relaxată partea aceasta de birocrație, cum e în Asia, de exemplu, unde primești autorizația înainte să îţi iei avizele, iar avizele şi restul documentelor le iei la final. Pentru genul acesta de proiecte trebuie să te asiguri că primesc girul tuturor instituțiilor responsabile”, a spus Claudiu Ionescu.
Mai mult decât atât, arhitectul terminalului T4 a transmis că proiectul său a câştigat datorită amprentei culturale şi eficientizării costului materialelor.
„Ne-a diferenţiat de celelalte proiecte faptul că era un gest cultural pe care noi îl propuneam şi, bineînţeles, ca şi orice altă licitaţie în România, a fost şi preţul proiectului. Cumva, acest gest cultural ţinea cont şi de o eficientizare a costului de materiale, a deşeurilor rămase în urma acestor elemente de faţadă pe care noi le-am propus. Toată modularitatea faţadei este făcută în funcţie de dimensiunile materialelor pe care le-am folosit, astfel încât la final să fie un minim de deşeuri sau de materiale rămase”, a mai adăugat Claudiu Ionescu, arhitectul din spatele terminalului T4.
Claudiu Ionescu realizează fiecare proiect cu pasiune
Arhitectul Claudiu Ionescu s-a născut la Arad şi a copilărit pe şantiere, de unde i-a şi fost împământenită pasiunea pentru arhitectură.
„M-am născut la Arad, unde am şi copilărit cumva într-un mediu de arhitecţi şi ingineri, practic, de când m-am născut, am crescut pe şantier şi am auzit toată ziua despre construcţii şi arhitectură. Mai apoi, am terminat facultatea la Timişoara, iar pentru că atunci când îmi căutam un birou unde să îmi fac ucenicia după ce am terminat facultatea, a apărut o carte care se numea «50 de birouri de arhitectură» şi acolo am văzut vreo 3-4 care îmi surâdeau atunci la nivelul la care ştiam eu atunci să fac arhitectură şi la nivelul în care îmi plăcea atunci să fac arhitectură.
M-am întâlnit cu unul dintre arhitecţi, ne-am văzut, ne-am plăcut şi aşa am ajuns la București. Acel arhitect este Dorin Ştefan, el mi-a fost îndrumătorul de stagiu. La el în stagiu am reuşit să ne atingem de proiecte cam de peste tot în lume. Cât am fost în stagiu, lucram, poate, 12 ore, 14 ore pe zi şi ne atingeam de absolut toate proiectele cap-coadă, exact pe mentalul că vrem să învăţăm şi vrem să cunoaştem cât mai mult din meseria asta la nivel practic. Pentru că facultatea se suprapunea destul de puţin peste realitate. De atunci practic meseria aceasta cu mare drag, o fac din pasiune şi îmi place mult ceea ce fac”, a povestit Claudiu Ionescu.
Claudiu Ionescu: „Nu am avut vreun moment din acesta, să arunc mănușa”
Claudiu Ionescu realizează cu pasiune şi implicare fiecare proiect şi consideră că încearcă să dea 100 la sută pentru a depăşi orice provocare.
„Eu, de obicei, mă implic total în fiecare dintre proiectele pe care le iau, fie mari, fie mici, dar probabil că aeroportul ar fi unul dintre proiectele dragi mie, cu siguranţă, am mai făcut concursuri de care sunt tare mândru, chiar dacă, poate, unele dintre ele nu s-au executat, Muzeul Digital din judeţul Arad este un proiect de suflet care a ajuns inclusiv în Atlasul European de arhitectură şi pe multe alte site-uri. Cu siguranţă, sunt multe proiecte, dar de toate, de la mic la mare, sunt mândru de ele. Pe parcursul carierei nu am avut perioade în care să îmi doresc să renunț, fiind un tip care nu mă dau bătut foarte uşor şi ştiu că lucrurile nu sunt roz, iar trăitul în România înseamnă un nivel de dificultate destul de mare cu viaţa.
Nu m-am descurajat până acum absolut deloc, chiar dacă nu am avut de lucru, atunci ne-am apucat şi am făcut concursuri, dacă nu au mers şantierele cum trebuie, ne-am mobilizat şi ne-am dus pe şantiere. Nu prea am avut vreun moment din acesta, să arunc mănuşa, nici nu vreau să îmi propun chestia asta, cred că ţine foarte mult de noi să ne depăşim toate greutăţile astea şi să mergem mai departe, văzând cumva, dincolo de greutăţile astea, profesia ca un client pe care încercăm cumva să îl mulţumim la maxim. Trăim în România, lucrurile nu sunt simple, dar atât timp cât încercăm să dăm acel 101 la sută, lucrurile cred că vor ieşi bine”, a transmis Claudiu Ionescu.
El este omul din spatele terminalului T4 de la Aeroportul Internaţional Iaşi. Arhitectul Claudiu Ionescu este cel care a transpus cele 7 coline ale orașului în planul ambiţios al aerogării ieşene. Proiectul integral a costat aproximativ 100 de milioane de euro.