El este jandarmul hușean care a intrat în incendiu pentru a salva o persoană aflată în stare de inconştiență – FOTO

de: BZI.ro
20:40, 14 nov. 2021

Tanase Marian este jandarmul hușean care a riscat și a intrat în locuinţa care ardea pentru a-l scoate pe bărbatul căzut pe hol și aflat în stare de inconştienţă . În ajutor i-a sărit imediat și pompierul Eusebiu Gociu care s-a oprit și a ajutat . Cei doi merita tot respectul pentru spiritul civic de care au dat dovadă .

Secția de pompieri Huși, a intervenit în seara zilei de duminică, 14 Noiembrie 2021, cu două autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din municipiul Huși,  situată pe strada Ana Ipătescu.

Un jandarm aflat în timpul liber a văzut fumul care  ieșea cu abundenţă din locuinţa şi nu a mai stat pe gânduri şi a intrat, reușind să scoată un bărbat aflat în stare de inconştienţă şi prăbușit la câțiva metrii de uşa de la ieşire . Felicitări jandarmului hușean Marian Tanase !

Victima a fost preluată de o ambulanţa și transportată la Spitalul “ Dimitrie Castroian “ Huşi . Acesta se afla în stare de inconştienţă și avea arsuri în zona fetei și a membrelor .

La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta cu violență la podul casei.
Vom reveni cu detalii.

Sursa: BZV