El este ieșeanul cu voce de aur care studiază canto, în ciuda faptului că este nevăzător din naștere. „George radiază când cântă, el asta trebuie să facă!” – FOTO

de: Redacția BZI
02:00, 04 mai 2023

Ianț George Claudiu este din Iași, are 29 de ani și studiază canto, în ciuda faptului că este nevăzător din naștere. Mama lui l-a înscris la cursurile din cadrul Școlii de Arte „Titel Popovici” din Iași

Tânărul are pipăitul foarte puțin dezvoltat și încă nu a reușit să învețe limbajul Braille, astfel că învață melodiile doar ascultându-le.

Ianț George Claudiu studiază canto, în ciuda faptului că este nevăzător din naștere

Profesorul Romeo Luchian mărturisește faptul că elevul lui, Ianț George Claudiu, are o voce caldă, învață foarte bine și este foarte muncitor

Tânărul a fost înscris de mama lui la cursurile de canto din cadrul Școlii de Arte „Titel Popovici” din Iași, în urma mai multor recomandări. George mărturisește faptul că pasiunea lui pentru muzică a apărut încă din copilărie.

„Eu am învățat piesele doar ascultându-le. Mi-aș dori să fac performanță din muzică pentru că îmi place foarte mult. Am fost susținut și sunt în continuare de către părinții mei. Pentru mine, muzica este o eliberare și mă face să mă simt foarte bine. Noi am aflat de Școala Populară de Arte «Titel Popovici» din Iași de la Roxana Poiană.

Și ea este nevăzătoare și cântă muzică populară. Este foarte cunoscută în România și mai mulți oameni au sfătuit-o pe mama mea să mă aducă la această școală, unde a studiat și Roxana, chiar la același profesor. Mama mea așa a făcut, am venit să dau examenul și, din fericire, am intrat aici, iar acum studiez ceea ce îmi place”, mărturisește cu emoție Ianț George Claudiu, nevăzătorul cu voce de aur.

Tânărul are pipăitul foarte puțin dezvoltat, ceea nu este în favoarea lui când vine vorba de a învăța melodiile

Tânărul are un potențial foarte mare și are șansa de a ajunge foarte departe, datorită talentului pe care îl are și a perseverenței

Romeo Luchian este profesor de 23 de ani, de acordeon și canto popular, în cadrul Școlii de Arte „Titel Popovici” din Iași. Acesta mărturisește faptul că elevul lui, Ianț George Claudiu, are o voce caldă, învață foarte bine și este foarte muncitor.

„Am reușit cu el să fac norma de trei ani de zile, într-un timp foarte scurt. Este foarte talentat și perseverent. Când s-a înscris la cursuri aveam 3 locuri disponibile și s-au înscris undeva la 25 de persoane, iar el a reușit cu talentul lui să ocupe un loc. Are o voce foarte caldă, învață foarte bine și este foarte muncitor. Nu pot să nu remarc faptul că mama este un stâlp și că îi oferă foarte mult sprijin.

Eu am mai lucrat cu persoane cu dizabilități și îmi este foarte bine, cred eu că mă descurc și reușesc să scot oameni valoroși din școală. Un exemplu foarte bun pot da, este vorba despre Roxana Poiană, nevăzătoare, care este destul de cunoscută în România. Ianț George radiază când cântă, el asta trebuie să facă”, mărturisește Romeo Luchian, profesor al Școlii de Arte „Titel Popovici” din Iași.

Familia tânărului este un adevărat sprijin. George are parapareză spastică, ceea ce înseamnă că a mers doar pe vârfuri până recent, deoarece a fost operat, i-au fost lungite tendoanele și acum reușește să calce pe toată talpa. Tânărului îi lipsește pipăitul, lucru care îl poate afecta puțin în lumea muzicii. El nu reușește să învețe alfabetul Braille. Acest alfabet este folosit de cei cu deficiențe de vedere. Literele sunt compuse din puncte ieșite în relief, care pot fi simțite cu ajutorul degetelor. Literele de la A la Z au semne corespunzătoare în Braille.

„Îmi este și acum destul de greu, deoarece îi lipsește pipăitul, este foarte puțin dezvoltat. De exemplu, el nu a reușit să învețe Braille-ul, care este un alfabet special pentru persoanele nevăzătoare, cu literele ieșite în relief. El a avut și alte probleme, nevăzând niciodată, a făcut parapareză spastică, adică a mers pe vârfuri 29 de ani, apoi s-a operat și i-au fost lungite tendoanele și a început să calce pe toată talpa.

George stă ghebos, este și asta o problemă, are cifoză și fac cu el recuperare, fac gimnastică, fac puțin din fiecare, ca să spun așa. Încercăm și Braille-ul, dar este destul de greu. Toată pasiunea pentru muzică a început de mic copil, asta îl face cel mai fericit și mă bucură. Când mergeam la serviciu, îi lăsam muzică să asculte, pe el nu îl interesa nimic altceva, decât să îi las muzică, să asculte și să cânte”, mărturisește Ianț Doina, mama băiatului.

Ianț George Claudiu, tânărul care studiază canto, în ciuda faptului că este nevăzător din naștere, este dovada vie că pasiunea îți dă puterea de a trece peste orice obstacol. Tânărul are un potențial foarte mare și șansa de a ajunge foarte departe, datorită talentului pe care îl are și perseverenței.