El este bărbatul care a încercat să intre în sediul Ligii Studenților din Iași. Individul a folosit un geam rabatat – FOTO
Liga Studenților din Iași a publicat un mesaj pe pagina oficială de Facebook prin care anunța că un bărbat a încercat să intre prin efracție în sediul organizației. Bărbatul a vrut să intre pe un geam rabatat, însă fără succes. În aceste momente s-a deschis o anchetă pentru a identifica cu exactitate cine este individul.
„Astă noapte, la ora 2, un individ a încercat fără succes să intre prin efracție în sediul Ligii Studenților, folosind un geam care era rabatat. Din păcate nu a putut fi prins de Poliție. Este a patra tentativă de acest gen care se petrece în trei ani de zile. Doar prima dată (august 2019) a reușit cineva să pătrundă, răscolind biroul principal în căutarea aparentă a unui laptop care, din fericire, nu era acolo la moment. La a treia tentativă (5 mai 2021) un individ a încercat să spargă ușa, amenințându-l cu moartea pe colegul nostru, Silvian-Emanuel Man, care se afla în sediu.
Cu două săptămâni în urmă, un individ (foto) s-a prezentat în fața vecinilor care înconjoară imobilul utilizând o identitate și o legitimație falsă de polițist, sub pretextul aparent al căutării unui cetățean israelian de origine ucraineană, care ar locui la această adresă. A oprit în fața casei vecinului cu care împărțim curtea, a studiat în mașină un rând de foi mai mari, după s-a plimbat prin fața sediului nostru timp îndelungat. A mers la vecina din deal, după a intrat și la vecinul din vale cu care avem curte comună, ambii fiind persoane în etate. Scopul a fost de fapt să observe mai de aproape căile de acces din curți și să testeze vigilența vecinilor. Deși s-a apelat la 112 pentru a raporta incidentul, Poliția A REFUZAT efectiv să dea mașina individului în cauză în consemn în trafic pentru a fi identificat și reținut. „Veniți și depuneți plângere!”
Țineți minte: nu primiți niciun polițist sau persoană împuternicită cu exercitatea autorității de stat decât dacă vine cu mașină inscripționată, prezintă legitimație în format fizic și dacă permite verificarea identității sale la 112.
Vă rugăm să dați mai departe!
Orice persoană care îl vede pe individul din fotografii sau automobilul Dacia Logan gri cu numărul de înmatriculare B 47 JLX este rugată să sune la nr. unic 112 și să raporteze Poliției poziția individului cu identitate falsă de polițist sau a autovehicului implicate în evenimentul din data de 5 iulie a.c. de pe strada Albineț nr. 22 din Iași. Anunțați-ne și pe noi! Imaginile prezentate au fost surprinse de sistemul de camere de supraveghere de la casa vecinului.
Însă, din păcate, Liga Studenților (LS IAȘI) nu dispune de fonduri în vederea instalării unui sistem propriu care să protejeze sediul organizației. Toate cele patru tentative de violare a sediului profesional al organizației s-au făcut prin trasee nesupravegheate de camere de luat vederi.
Vă rugăm din inimă să ne ajutați financiar pentru a instala un sistem care să ne securizeze sediul (camere și alarmă):
1. Puteți dona într-un minut cu cardul aici prin opțiunea „donate with card”:
https://cutt.ly/donatie-cu-cardul
2. Puteți contribui cu 10 lei pe lună, aici: https://cutt.ly/10-lei-pe-luna sau cu 20 de lei pe lună https://cutt.ly/20-de-lei-pe-luna sau cu 50 de lei pe lună https://cutt.ly/50-de-lei-pe-luna sau cu 100 de lei pe lună https://cutt.ly/100-de-lei-pe-luna ori cu 200 de lei pe lună https://cutt.ly/200-de-lei-pe-luna
3. ori în contul nostru deschis la Raiffeisen Bank, Sucursala Iaşi
RO 02 RZBR 0000 0600 1892 5736 (RON)
S.W.I.F.T.: RZBRROBU
Nume: Asociatia Liga Studentilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
4. Prin revolut, folosind tagul @ligastudentilor sau linkul http://revolut.me/ligastudentilor ori la nr. de telefon +40788.388.488
5. Prin paypal, aici: https://www.paypal.me/ligastudentilor cu mențiunea „paza”
Cu ce și pe cine am deranjat?
1. Liga Studenților (LS IAȘI) s-a implicat direct în cazul doctoratului plagiat al lui Codruț Olaru, procuror general adjunct, procuror militar cu rang de general, vicepreședinte CSM: suntem titularii unei sesizări înaintată către CNATDCU și ne luptăm în momentul de față la Înalta Curte (ICCJ) alături de jurnalista de investigație Emilia Șercan ca Olaru să nu scape de acuzația de plagiat după ce doi judecători, prieteni de-ai lui, au blocat procedura de analiză a tezei prin decizii ale Curții de Apel București. Cazul poate reprezenta un precedent judiciar în situația în care Olaru câștigă prin care vor putea scăpa toți plagiatorii din politică și nu numai. Colegul nostru, Silvian-Emanuel Man, a fost implicat personal în caz, fiind cel care a fotocopiat teza de doctorat a lui Olaru, împiedicând inclusiv „dispariția” ei (se încercase sustragerea ei, dar noi aveam o copie; ghinion!) și supraveghind analiza ei în calitate de reprezentant al studenților în Comisia de Etică.
2. În februarie 2020 am blocat tentativa secretarului de stat în educație Gigel Paraschiv (omul lui Sorin Cîmpeanu) de a bloca publicarea tezelor de doctorat din 2016 până astăzi pe care încerca să o realizeze ministrul Educației de atunci, Monica Anisie. Am expus public cum Paraschiv a trimis o adresă către universități, fără știrea ministrului Anisie, prin care le cerea să obțină un acord de prelucrare a datelor cu caracter personal pentru publicarea tezelor din partea autorilor lor. Am sesizat autoritățile responsabile care au arătat că Paraschiv minte și am făcut presiuni publice pe subiect oferindu-i doamnei ministru Anisie cadrul pentru a lua decizia corectă: publicarea tezelor de doctorat. Am fost criticați atunci de oameni politici, de unele cadre didactice și de studenți doctoranzi care încercau să își acopere plagiatele și incompetența academică.
3. Am urmărit constant orice modificări ale legislației prin care plagiatorii ar putea să scape și am intervenit prompt în cazuri-cheie. Mai multe diplome de doctorat ale unor persoane cu funcții înalte au fost verificate cu ajutorul nostru.
4. Am fost SINGURA organizație studențească care a criticat tentativele de a-l scăpa pe prim-ministrul Nicolae Ciucă de acuzația de plagiat. Noi știm foarte bine că o teză de doctorat nu se poate scrie din cortul de campanie din Afghanistan.
5. Cireașa de pe tort: facem demersuri pentru obținerea unei copii a tezei de doctorat a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu. În acest sens, am ajuns să dăm în judecată USAMV București. Cîmpeanu se teme. Dacă nu s-ar fi temut își publica teza în 20 de ani de la susținere și nu mai făcea intervenții ca să nu obțină nimeni o copie a ei.
6. A doua cireașă de pe tort: investigăm modalitatea în care Sorin Cîmpeanu urmărește susținerea cu fonduri a unor investiții în orașul Orhei din Republica Moldova, în susținerea partidului pro-rus și anti-românesc ȘOR, condus de unul dintre autorii furtului miliardului, Ilan Șor.
Cum să nu supărăm?
În toți aceși ani, am fost amenințați (verbal și chiar fizic) și denigrați constant de către studenți și reprezentanți ai unor organizații studențești, exercitându-se și presiuni din partea unor cadre didactice sau personaje politice, solicitându-ni-se explicit să renunțăm la activitatea noastră în domeniul combaterii fenomenului plagiatului. Silvian și un alt coleg din conducere au avut de suferit, fiind „penalizați” și marginalizați în rândul comunității academice.
Pentru implicarea noastră în aceste chestiuni, dar și în alte probleme unde noi nu „cântăm” după cum li se cere colegilor din alte asociații, Sorin Cîmpeanu a aranjat ca organizația noastră să nu mai aibă acces la nicio întâlnire pe care o au reprezentanții Guvernului sau ai ministerelor cu organizațiile studențești.
Din păcate, în aceste acțiuni au fost implicați și foști membri ai organizației, „convertiți” cu bani și promisiuni de promovare academică.
România nu se va vindeca și nu va putea evolua până când toți „experții” cu diplome de doctor plagiate nu vor fi expuși public și nu vor avea titlurile de doctor retrase și sumele de bani încasate ca spor la salariu confiscate.
Actualul proiect de lege a învățământului superior este o veritabilă OUG 13 în materie de educație care urmărește să amnistieze de drept toți plagiatorii și pseudo-experții care fac pe deștepții în politică și la televizor, luând decizii împotriva românilor. În toamnă ne pregătim de proteste!
Nu există scăpare pentru voi, nenorociților! Dumnezeu este sus și vede!”, este mesaj transmis de LS Iași.