El este Alin Alexandru Plop, cel care şi-a împuşcat rivalul la Iaşi. A părăsit judeţul (Exclusiv)

de: Bujor Elena Nicoleta
12:41, 02 feb. 2023

Alin Alexandru Plop, în vârstă de 30 de ani, este autorul atacului armat din cartierul ieşean Alexandru cel Bun. Acesta este arestat preventiv în lipsa după ce l-a împuşcat cu o armă de foc, de calibru mic, în gât pe Marius. A., un bărbat în vârstă de 40 de ani. Făptaşul din câte se pare a părăsit judeţul Iaşi, potrivit unor surse.

„Prin referatul din data de 02.02.2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi s-a solicitat arestarea preventivă în lipsă a inculpatului P.A.A. (în vârstă de 30 ani) cercetat pentru comiterea infracţiunii de ,,tentativă de omor”, prevăzută de art. 32 alin. (1) Cod penal rap. la art. 188 alin. (1) Cod penal.

În fapt, s-a reţinut că la data de 01.01.2023, în jurul orei 21:20, în timp ce se afla pe str. Basarabi din municipiul Iaşi, numitul A.M.M. a fost împuşcat în zona cervicală de către numitul P.A.A., care se afla într-un autoturism marca Audi, fiindu-i produsă victimei o plagă împuşcată în regiunea cervicală anterioară şi pneumotorax drept masiv.
Numitul P.A.A. a fugit de la locul faptei cu autoturismul menţionat, fiind în prezent căutat de către lucrătorii de poliţie din cadrul IPJ Iaşi – Serviciul de Investigaţii Criminale. Victima A.M.M a fost transportată la sediul Spitalului „Sf. Spiridon Iaşi” şi preluată de către medicii de gardă în vederea acordării îngrijirilor medicale.
Din verificările efectuate în faza iniţială a urmăririi penale s-a stabilit că victima şi agresorul se cunoşteau, că acesta din urmă are mai multe condamnări pronunţate de autorităţile judiciare din Italia şi mai este cercetat într-un alt dosar penal de către Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Iaşi”, a transmis prim procuror, Radu Cătălin Ţocu.

În momentul de faţă nu este clar dacă din maşină marca Audi a comis fapta.

Vă reamintim că atacul a avut loc azi noapte. La faţa locului a ajuns un echipaj medical şi poliţiştii, dar victima nu se mai afla acolo. Pacientul nu a mai aşteptat ambulanţa şi s-a dus la spital cu o maşină privată.

„Ieri, 01 februarie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Iași au fost sesizați prin apel unic de urgență 112, despre faptul că un bărbat ar fi fost împușcat pe o stradă din mun. Iași. Bărbatul a fost transportat la spital. Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost identificat de polițiști, fiind căutat. Din verificările efectuate rezultă faptul că cei doi se cunoșteau. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativa de omor”, a transmis IPJ Iaşi.