Ei sunt senatorii şi deputaţii din Iaşi care vor face parte din noul Parlament al României

de: Bujor Elena Nicoleta
08:21, 03 dec. 2024

Pe 1 decembrie 2024, românii şi-au exprimat votul pentru alegerile parlamentare. Astfel, din noul Parlament al României se vor regăsi 12 deputaţi şi 5 senatori din Iaşi.

Redăm mai jos componența:

Candidaţii eligibili pentru Camera Deputaților: Alexandru Rafila, Bogdan Cojocaru, Maricel Popa (PSD), Ciprian Paraschiv, Silviu Gurlui, Cristina Dascălu (AUR), Alexandru Muraru, Sorin Afloarei (PNL), Ștefan Tanasă, Monica Berescu (USR), Simona Macovei Ilie (SOS România) și Ancuța Irimia (POT)

Candidaţii eligibili pentru Senat: Dan Cașcaval (PSD), Claudiu Târziu (AUR), Marius Bodea (USR) și Lucian Rusu (PNL). Iar al cincilea candidat va fi decis prin redistribuirea națională a voturilor Dumitru Manea (SOS România) sau Costel Iosub (PSD).

Rezultate finale la alegerile parlamentare la nivel național

Rezultatele finale ale alegerilor parlamentare 2024, a căror centralizare a fost încheiată luni seara, arată că în viitorul Parlament vom avea șapte partide. Două dintre acestea, SOS România și POT, au pentru prima dată reprezentanți în legislativ.

La Camera Deputaților, distanța dintre PNL și USR a fost de doar 0,8%. PSD și AUR s-au clasat pe primele două locuri:

PSD – 2.029.906 (21,96%)
AUR – 1.665.019 (18,01%)
PNL – 1.219.762 (13,20%)
USR – 1.146.357 (12,40%)
S.O.S. ROMÂNIA – 679.923 (7,36%)
POT – 596.736 (6,46%)
UDMR – 585.589 (6,34%)

La Senat, distanța dintre PNL și USR a fost mai mare, de aproximativ două procente:

PSD – 2.065.087 de voturi (22,30%)
AUR – 1.694.705 (18,30%)
PNL – 1.322.468 (14,28%)
USR – 1.134.831 (12,26%)
S.O.S. ROMÂNIA – 718.409 (7,76%)
POT – 591.927 (6,39%)
UDMR – 590.783 (6,38%)

Partidul condus de Diana Șoșoacă, S.O.S. România, intră pentru prima dată în Parlament. În aceeași situație se află și Partidul POT, care este condus de o fostă membră AUR, Anamaria Gavrilă, și care îl susține pe Călin Georgescu.

Cum au votat ieșenii la alegerile parlamentare

Potrivit informațiilor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă pentru Senat, PSD s-a clasat pe primul loc în preferințele ieșenilor din județ, obținând un scor de 22,57%. Organizația politică a fost votată de 73.002 persoane. Pe locul al doilea, în județul Iași, s-a clasat partidul lui George Simion, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), care a obținut un scor de 17,34%, fiind ales de 56.087 de ieșeni. USR a obținut în județ un procent de 15,00%, astfel, 48.525 de persoane au pus ștampila pe organizația politică pentru Senat. Pe cel de-al patrulea loc la Senat se află PNL, care a fost votat de 47.616 persoane și a obținut un procent de 14,75%. S.O.S., partidul Dianei Ivanovici Șoșoacă, a fost ales de 25.555 de persoane, obținând un procent de 7,90%. În cele din urmă, pe locul 5 s-a clasat organizația politică P.O.T. (Partidul Oamenilor Tineri), care a fost aleasă de 19.704 persoane și care a obținut un scor de 6,09%.

În ceea ce privește alegerile pentru Camera Deputaților, în județul Iași, PSD s-a clasat tot pe primul loc. Organizația politică a fost aleasă de 69.113 persoane și a obținut un scor de 21,39%. AUR a obținut un scor de 16,64%, fiind aleasă de 53.774 de persoane din județul Iași. Pe locul 3 se află PNL, care a fost ales de 47.135 de persoane, realizând un scor de 14,59%, urmat de USR, care a obținut un scor de 14,04%, fiind ales de 45.353 de ieșeni. Partidul Dianei Ivanovici Șoșoacă a fost ales în județul Iași de 24.732 de persoane (7,66%), iar P.O.T., de 19.380 de persoane (6,00%).