Efectele lunilor de restricții în spitale se reflectă asupra bolnavilor cronici. Unii pacienți s-au prezentat la Spitalul „C.I. Parhon” din Iași după aproape un an de la ultima consultație! De la afecțiuni în stare incipientă, direct la dializă

de: evelina.chitoroaga
02:00, 25 feb. 2021

Bolnavii cronici aflați pe listele Spitalului „C.I. Parhon” ajung la consultații după mai bine de nouă luni de așteptare. De la o afecțiune aflată în stadiu incipient, ajunși pentru consultații după o temporizare îndelungată, medicii abia mai găsesc o soluție care să îi salveze. Unii pacienți nu se prezintă la spital deși și-au făcut programare

În ambulatoriul Spitalului Clinic „C.I. Parhon” din Iași ajung circa 150 de pacienți pe zi. Dintre aceștia, circa 20-30 reprezintă cazuri care se află în stare gravă după ce au amânat prezentarea la timp la medic pentru consultații, tratament sau internare. O parte dintre ei nu au făcut acest lucru din frica infectării cu coronavirus, în timp ce alții au încercat să obțină aceste servicii medicale, dar din cauza restricțiilor pandemiei COVID-19 nu au reușit. Reamintim faptul că până în luna iunie 2020 ambulatoarele spitalelor s-au închis, iar după acea dată au fost reluate la o capacitate redusă la jumătate. Începând cu jumătatea lunii februarie 2021, ambulatoriul Spitalului Clinic „C.I. Parhon” și-a reluat programul complet. După aproximativ 11 luni de pandemie se resimt efectele grave asupra stării de sănătate a bolnavilor cronici.

Un tânăr din Suceava a ajuns în stare gravă la spital după ce a amânat cu 11 luni prezentarea la spital

În perioada 23-24 februarie 2021, în ambulatoriul Spitalului Clinic „C.I. Parhon” s-au prezentat zeci de cazuri, unele fiind extrem de grave. Pacienți cu infecții severe și cu septicemii au ajuns în ambulatoriu în ultimele zile. Sunt cazuri care pun viața bolnavilor în mare pericol. Cele mai multe decese sunt cauzate de septicemii și insuficiența renală acută. Unul din doi pacienți cu aceste afecțiuni moare. Totodată, în această perioadă sunt tot mai mulți pacienți care se prezintă într-o stare avansată a bolii din cauză că timp de 8-9 luni sau chiar un an nu s-au mai prezentat la un control.

„Mulți pacienți ajung la spital după o perioadă lungă de timp. Este vorba de peste 8 luni de zile de când unii dintre ei au stat acasă și nu au mai primit tratamentul sau evaluarea medicală necesară. Un pacient de 44 de ani din Suceava, care s-a prezentat ultima dată la un control în luna martie, avea o insuficiență renală într-un grad incipient spre mediu. Săptămâna aceasta (n.r.- 22-24 februarie 2021), când a revenit pentru control, am constatat că nu mai poate fi ajutat aproape cu nimic, singura soluție este dializa”, spune dr. Ionuț Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iași.

Peste 20 la sută dintre pacienții programați într-o zi la spital nu se mai prezintă la consultații

O altă problemă, spun medicii, este dată de faptul că bolnavii cronici nu se mai prezintă nici măcar la programare. Chiar dacă au trecut 11 luni de la debutul pandemiei COVID-19, mulți pacienții au încă acea frică de infectarea cu coronavirus din spital. Circa 20-30 la sută dintre pacienții programați la consultații într-o zi nu se mai prezintă.

„Deși îi programăm, nu se mai prezintă la evaluarea medicală, tot din cauza fricii că s-ar putea infecta cu coronavirus dacă s-ar prezenta la spital. Din acest motiv, mortalitatea este mult mai mare. În anul 2020 și de la începutul acestui an a fost un număr extrem de ridicat de bolnavi cronici care au decedat. Aceștia au întrerupt tratamentul, nu au mai avut parte de o evaluare medicală și nici de internare”, adaugă medicul ieșean.

Doi pacienți infectați cu coronavirus sunt internați în secția de Terapie Intensivă a spitalului

La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistență medicală de specialitate, ieri, 24 februarie 2021, erau ocupate două paturi de Terapie Intensivă. De asemenea, 4 bolnavi confirmați pozitiv cu noul coronavirus urmau tratamentul prin dializă în stația unității medicale. Scăderea față de lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2020 este majoră, având în vedere faptul că atunci erau internați câte 20-25 de pacienți infectați cu coronavirus. Medicii au precizat că circa 80 la sută dintre pacienți fie au trecut prin boală, fie s-au vaccinat anti-COVID-19 și sunt astfel imunizați. În această perioadă încearcă să informeze pe cât mai mulți pacienți despre beneficiile vaccinării.