Eduard Țolea, un tânăr de 21 de ani, împreună cu mama sa, își caută familia pierdută în Iași de mai bine de 20 de ani: „Vrem să le auzim glasurile și să le vedem chipurile”
Eduard Țolea, stabilit, în prezent, în Germania, împreună cu familia sa, își dorește să își regăsească rudele din partea mamei, pierdute din cauza unor neînțelegeri din trecut. Tânărul de 21 de ani speră să își cunoască bunicii și unchiul despre care familia nu mai are nicio informație de mai bine de 20 de ani
Eduard Țolea, un tânăr de 21 de ani, împreună cu mama sa, își caută familia pierdută în Iași, după mai bine de două decenii
Eduard Țolea, în vârstă de 21 de ani, împreună cu mama sa, Cristina Irina Chimu, și tatăl său sunt stabiliți, în prezent, în Germania. De-a lungul timpului, familia a păstrat însă legături puternice cu rădăcinile lor din România, mai exact din Vâlcea, unde au locuit înainte de a se muta în Germania. Totuși, o parte semnificativă a trecutului lor rămâne acoperită de un val de incertitudine, familia mamei lui Eduard, originară din Iași.
Cristina Irina Chimu, mama lui Eduard Țolea, acum, în vârstă de 40 de ani, s-a născut și a trăit în Iași până la vârsta de 18 ani. După ce l-a cunoscut pe soțul său, tatăl lui Eduard, s-a mutat împreună cu el la Vâlcea, unde și-au întemeiat propria familie. Din păcate, o serie de neînțelegeri între părinții Cristinei și ea au dus la o ruptură completă, iar de atunci legătura cu bunicii și cu rudele din Iași a fost pierdută.
„Tatăl meu a făcut armata la Iași, apoi a cunoscut-o pe mama și au stat acolo o vreme. După ce m-am născut eu, au apărut niște neînțelegeri, iar părinții mei s-au mutat la Vâlcea. De atunci, nu mai știm nimic de familia mamei”, povestește Eduard Țolea.
Eduard Țolea își dorește cu ardoare să își cunoască bunicii și unchiul.
„Eu nu mi-i cunosc pe bunici. Eram foarte mic când legătura s-a rupt, iar mama mea nu mai știe nimic de ei de la vârsta de 19-20 de ani. Vreau să-i cunosc și să vorbim, pentru că a trecut atât de mult timp”, spune Eduard Țolea.
Numele bunicii lui Eduard este Mihaela, iar numele ei de acasă era Iosipovici. De-a lungul vieții, aceasta a purtat mai multe nume, inclusiv Chimu, însă, după divorțul de soțul său, familia nu mai știe cum să o identifice. Din informațiile pe care le are familia, unchiul lui Eduard, fratele mamei sale, Irinel Iosipovici, ar locui tot în Iași, în zona Complexului Comercial Siraj, dar ar avea o stare precară de sănătate.
„Pe bunica mea o cheamă Mihaela, iar numele de fată, de acasă, este Iosipovici. Dar ea a mai fost căsătorită, a chemat-o și Chimu, acum nu mai știu cum o cheamă. Am aflat că fratele mamei mele, lrinel, ar fi undeva în Iași, dar nu arată prea bine. Asta am aflat de la un băiat care mi-a scris pe Facebook”, a declarat Eduard Țolea.
Eduard Țolea și familia lui fac un apel către comunitate
În încercarea de a-și regăsi familia, Eduard Țolea a încercat mai multe demersuri.
„Am vrut de multe ori să venim în Iași, să-i căutăm. Am depus și o cerere la primărie, dar nu s-a rezolvat nimic. Acum sperăm ca cineva din comunitate să ne ajute cu informații”, mărturisește Eduard Țolea.
Pentru Eduard, reconectarea cu familia pierdută are o semnificație profundă.
„Viața e scurtă, azi ești, mâine nu. Vreau să-i cunosc pentru că eu nu i-am întâlnit niciodată, doar ei mă știu pe mine, dar eram micuț, aveam doi ani. Speranța noastră este ca acest mesaj să ajungă la cei care ne cunosc familia sau ne pot oferi informații. Vrem să refacem legătura pierdută și să ne regăsim rădăcinile, pentru că timpul este prețios, iar familia este cel mai important lucru în viață”, a transmis Eduard Țolea.
Oricine are informații despre această familie sau despre rudele din Iași este rugat să îl contacteze pe Eduard Țolea la numărul de telefon: 4915226745756 sau pe Facebook, la contul său personal: Țolea Eduard.
„Vrem să le auzim glasurile și să le vedem chipurile, asta dacă își doresc și ei, dar măcar să știm dacă vor să vorbească cu noi sau nu. Este un pas important pentru mine și pentru mama mea, după atât de mult timp”, a spus Eduard Țolea.
Eduard Țolea, un tânăr de 21 de ani, împreună cu mama sa, își caută familia pierdută în Iași după mai bine de două decenii. Oricine poate oferi informații despre această familie căutată este rugat să ia legătura cu Eduard pentru a ajuta la reunirea acestei povești de viață pierdute în timp.