LIVE VIDEO – Ediție-dialog BZI LIVE despre recuperarea patrimoniului istoric şi cultural, un nou Cod al Patrimoniului alături de istoricul şi arheologul Bobi Apăvăloaei, coordonatorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Iaşi – FOTO

de: BZI.ro
13:58, 27 mart. 2022

Luni, 28 martie 2022, începând cu ora 15.00 seria ”Dosarele Istoriei” continua în Studioul BZI LIVE cu o productie-dialog interesantă şi plină de informaţii proaspete despre recuperarea patrimoniului istoric şi cultural, material şi imaterial al oraşului Iaşi, un nou Cod al Patrimoniului Cultural alături de istoricul şi arheologul Bobi Apăvăloaei, coordonatorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură (DJC). Despre toate acestea, reablitarea unor importante monumente ale urbei şi judeţului, strategii de promovare istorică, proiecte pe acest plan se va aborda alături de oficialul DJC Iaşi.

Ministerul Culturii a anunţat, în luna februarie 2022, punerea în dezbatere publică a proiectul de lege privind Codul Patrimoniului Cultură

Ministerul Culturii a anunţat, în luna februarie 2022, punerea în dezbatere publică a proiectul de lege privind Codul Patrimoniului Cultură, act normativ care urmăreşte crearea unui cadru legal general unitar, aplicabil patrimoniului cultural în integralitatea să. Potrivit Ministerului Culturii, demersul urmăreşte clarificarea, simplificarea, transparentizarea şi creşterea gradului de accesibilitate a procedurilor şi mecanismelor care guvernează activităţile de protejare şi de punere în valoare a patrimoniului cultural, precum şi corelarea cu realităţile şi evoluţiile din domeniu şi cu dinamica societăţii.

Ce vizează proiectul de codificare a legislaţiei patrimoniului cultural

Proiectul de codificare a legislaţiei patrimoniului cultural vizează prioritar: îmbunătăţirea modalităţilor de definire a patrimoniului cultural şi a regimului legal de protejare a sa; simplificarea şi eficientizarea procedurilor specifice de protejare a patrimoniului cultural; întărirea capacităţii administrative şi a instrumentelor legale la dispoziţia autorităţilor şi instituţiilor publice cu atribuţii în protejarea patrimoniului cultural; introducerea de măsuri în sprijinul deţinătorilor de bunuri din patrimoniul cultural naţional şi al creatorilor şi meşteşugarilor tradiţionali cu activitate în domeniul patrimoniului cultural imaterial; consacrarea unui set de principii care să fundamenteze politicile publice din acest domeniu. De asemenea, proiectul are ca scop remedierea deficienTelor constatate în practică. Proiectul Codului realizează o organizare piramidală a informaţiei juridice, pornind de la enunţarea unor principii general aplicabile practicilor administrative în relaţie cu patrimoniul, stabilind atât reguli comune tuturor categoriilor patrimoniului cultural naţional, cât şi măsuri specifice fiecărei categorii în parte. Structura proiectului de act normativ urmează structura propusă prin Tezele prealabile ale Codului patrimoniului cultural, cuprinzând opt titluri, la rândul lor structurate în capitole, secţiuni şi paragrafe.

Secvenţe biografice şi ştiinţifice

Bobi Apăvăloaei a studiat la Facultatea de Istorie a Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi, absolvent 2003. Masterat ”Societate şi Putere în Antichitate şi Evul Mediu”, 2007, cu dizertaţia ”Curtea Domnească din Iaşi în secolul al XVII-lea”. Din 2003 este încadrat la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană, Academia Romana, filiala Iaşi, ca arheolog şi a lucrat inclusiv la programul ”Evoluţia/involuţia oraşului medieval, în baza documentelor arheologice coroborate cu izvoarele scrise”. Are participări la cercetări pe şantierele arheologice: Curţile domneşti Vaslui, Curtea Domnească şi Biserica ”Sf. Gheorghe” Hârlău. De asemenea, a făcut parte echipe ce au cercetat peste 150 şantiere arheologice de salvare în cuprinsul oraşului Iaşi (2003-2010), sub conducerea conf. univ. dr. Stela Cheptea. În plus, a participat la cercetsri arheologice importante din oraşul Iaşi, are numeroase şi valoroase comunicări respectiv articole ştiinţifice. Este membru al echipei din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultura Iaşi iar, de la mijlocul anului trecut ocupa poziţia de director al acesteia.

Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe http://www.facebook.com/cotidianul.bzi. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.