Ediția a V-a a Festivalului Străzii Lăpușneanu a ajuns la final
În weekendul 15 – 17 septembrie 2023, Ateneul Național din Iași a organizat ce-a de-a V-a ediție a Festivalului Străzii Lăpușneanu. Vechea Uliță Sârbească, cunoscută pe vremuri drept Strada Veseliei, a fost cuprinsă de sărbătoare datorită celor peste 60 de evenimente cultural – artistice din program (spectacole de dans, recitaluri, concerte, ateliere, spectacole de teatru și activități pentru cei mici) dar și prin cele 2 târguri – Târgul de Artă și Antichități și Târgul Meșteșugarilor.
Ediția de anul acesta a reprezentat un real succes pentru echipa Ateneului, reunind peste 10.000 de participanți la evenimentele noastre pe durata celor 3 zile de festival. Evenimentul cel mai apreciat de public a fost concertul susținut de Florin Ristei alături de trupa sa, sâmbătă, la scena principală.
Organizarea acestui festival a fost posibilă cu sprijinul partenerilor noștri locali cărora dorim să le mulțumim: Primăria Municipiului Iași, Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, Servicii Publice Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași, Compania de Transport Public Iași, TVR Iași.
De asemenea, le mulțumim și lucrătorilor comerciali, rezidenți ai Străzii Lăpușneanu, pentru întreg suportul oferit: Cinema Bistro, Boho by London, Foom by Nemțeana, Delicitate, Clătita Hoinar, Acolade, Iași Travel.