Echipa României pentru meciul cu Kosovo. La cine a renunțat Mircea Lucescu
Selecționerul naționalei de fotbal a României, Mircea Lucescu, a anunțat vineri la amiază lista oficială de joc pentru meciul cu Kosovo. Lucescu a renunțat la trei din cei 26 de jucători convocați, unul dintre aceștia fiind Florinel Coman, Al-Gharafa, o decizie surprinzătoare.
Decizia e considerată suprinzătoare în contextul în care de regulă, din cei 26 de jucători selecționați se renunță doar la doi. Ceilalți jucători care nu au prins loc pe lista oficială de joc pentru vineri sunt Cristi Manea de la Rapid, Matei Ilie de la CFR Cluj.
România și Kosovo se întâlnesc vineri seară, de la ora 21:45, pe Arena Națională, în penultimul meci din Grupa C2 a Ligii Națiunilor.
Florinel Coman este unul din fotbaliștii care s-a bucurat de încrederea selecționerului, fiind folosit de acesta în mod constant, de cele mai multe ori din postura de rezervă. Deoarece FRF nu a comunicat nimic în privința acestei decizii, se presupune că Florinel Coman ar fi suferit probabil o accidentare de ultim moment.
Lista celor 23 de jucători de pe lista oficială de joc pentru meciul cu Kosovo:
Portari
Florin Niță (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 2/0), Răzvan Sava (Udinese | Italia, 0/0
Fundași
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Radu Drăgușin (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian Rus (Pisa | Italia, 22/1), Andrei Burcă (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru Pașcanu (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 42/2)
Mijlocași
Deian Sorescu (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae Stanciu (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Darius Olaru (FCSB, 24/0), Adrian Șut (FCSB, 2/0), Dennis Man (Parma | Italia, 32/9), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 28/5), Ianis Hagi (Rangers | Scoția, 43/5), Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova, 20/4), David Miculescu (FCSB, 0/0)
Atacanți
Denis Drăguș (Trabzonspor | Turcia, 19/5), Denis Alibec (Farul Constanța, 40/5), Daniel Bîrligea (FCSB, 2/0)