Echipă de fotbal de tradiție din Iași, scoasă la vânzare pe Okazii.ro! Preț neașteptat pentru formația ieșeană! S-a decis, totuși, dizolvarea clubului, pentru o datorie de 8 cartușe de țigări! (Exclusiv)
O echipă de fotbal de tradiție din Iași fusese scoasă la vânzare pe site-ul Okazii.ro! Prețul cerut de vânzător era unul neașteptat! Totuși, recent, judecătorii ieșeni au luat o decizie dramatică, respectiv dizolvarea clubului! Magistrații au luat această hotărâre, privind FC Constructorul, la solicitarea Fiscului, pentru o datorie de… 8 cartușe de țigări
Un anunț postat pe site-ul de vânzări amintit arată că echipa de fotbal Constructorul Iași 1958 se vinde contra sumei de 125.000 de euro. Anunțul a fost postat relativ recent de către vânzător, care a specificat, potrivit cerințelor site-ului, și anumite detalii cu privire la „obiectul” tranzacției. Astfel, vânzătorul a specificat faptul că este vorba despre un produs „second-hand”, pentru care se face „predarea personală”, în Iași, fără a fi oferite garanții.
„Produsul nu se poate returna. Plata se face la predare. Nu se expediază cu plata ramburs. Comandă minimă: 1 bucată”, se specifică în anunț.
Poză cu o echipă de fotbal de tradiție din Iași, scoasă la vânzare pe Okazii.ro
Pe lângă detaliile amintite, vânzătorul a postat o poză cu membrii echipei de fotbal din sezonul 1957-1958. „Echipa câștigătoare a Campionatului Regional de Fotbal, care a promovat în Categoria C. Succes spre Categoria… B!”, stă notat pe fotografia respectivă, în care este prezentat „colectivul de conducere” și coechipierii formației din acel an competițional.
Cei care accesează anunțul nu pot verifica anul postării, nici dacă vânzătorul respectiv este și cel care deținea drepturile, palmaresul, culorile și activele clubului de fotbal ieșean. Totuși, ieșit din comun este faptul că o echipă de tradiție din Iași a fost scoasă la vânzare pe site-ul Okazii.ro, la un preț neașteptat, de 125.000 de euro!
Judecătorii au decis dizolvarea clubului de fotbal ieșean
Judecătorii ieșeni au decis, totuși, recent, dizolvarea clubului de fotbal ieșean. Astfel, în urmă cu câteva zile, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au admis cererea formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.
„Instanța admite cererea formulată de petenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași. Dispune dizolvarea Asociației Fotbal Club Constructorul. Numește în calitate de lichidator judiciar Casa de Insolvență B&F SPRL. Dispune încetarea mandatului consiliului director al Asociației Fotbal Club Constructorul. Dispune efectuarea mențiunilor privind prezenta hotărâre judecătorească în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor al Judecătoriei Iași. Dispune comunicarea unui exemplar de pe hotărâre lichidatorului, pentru a realiza procedura lichidării”, au precizat judecătorii.
De remarcat este faptul că decizia nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.
S-a ajuns la dizolvarea echipei Constructorul pentru o datorie de… 8 cartușe de țigări!
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași pe 6 mai 2020, Fiscul a solicitat instanței să dispună dizolvarea asociației și numirea unui lichidator judiciar pentru debitoare.
„Asociația Fotbal Club Constructorul figurează cu obligații la bugetul de stat și este insolvabilă. Prin sentința civilă din 3 mai 1993, pronunțată de Judecătoria Iași, s-a dispus înregistrarea în Registrul persoanelor juridice al Judecătoriei Iași a Asociației Fotbal Club Constructorul. Asociația figurează cu obligații fiscale bugetare în cuantum de 1.500 de lei. În vederea recuperării acestor sume, am întreprins măsuri de executare silită, fără a fi recuperată creanța. Prin procesul-verbal din 3 decembrie 2014, asociația menționată a fost declarată insolvabilă fără bunuri”, au precizat în instanță reprezentanții Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași.
În fapt, finanțiștii au cerut dizolvarea asociației pentru o datorie de aproximativ 8 cartușe de țigări.
O echipă de fotbal de tradiție din Iași, înființată în urmă cu peste 6 decenii
Echipa de fotbal Constructorul, de tradiție în sportul ieșean, a fost înființată în urmă cu peste 6 decenii, în anii ’50. În sezonul 1977-1978, FC Constructorul a promovat în Divizia B (Liga a II-a) din România. De altfel, echipa evolua pe așa-numitul „Maracana” din cartierul Alexandru cel Bun, pe stadionul ce purta numele formației ieșene.
Însă, în urmă cu ani buni, Stadionul Constructorul a fost demolat, din cauza afaceristului controversat Petru Vieru, patronul de atunci al SC Nena SA, proprietarul terenului. Mai exact, demolarea a fost făcută în urmă cu aproximativ 15 ani. Echipa a avut, de-a lungul timpului, mai mulți proprietari. De asemenea, pe la această formație au trecut generații de studenți, în general tineri care au absolvit Facultatea de Construcții din Iași. De altfel, și actualul manager al clubului Politehnica Iași, Ciprian Paraschiv, a fost împrumutat la echipa Constructorul în sezonul 1993-1994. Acum, această echipă de fotbal de tradiție din Iași, care fusese scoasă la vânzare pe Okazii.ro pentru un preț neașteptat, a fost dizolvată pentru o datorie de 8 cartușe de țigări!