Ea te scapă de frici. Terapeutul energetic Florentina Berlan: „Clientul află lucruri pe care nici nu și le imagina despre el” – FOTO
Terapeutul energetic holist Florentina Berlan ne atenționează despre faptul că în corpul nostru există frici pe care nici nu le cunoaștem. Acestea ne îngreunează viață și nu ne lasă să ne dezvoltăm la adevăratul nostru potențial
Este terapeut energetic holist de aproape opt ani. În tot acest timp, au venit la ea oameni cu diferite probleme spirituale. Începând de la frica de întuneric, până la frica de mașină, terapeutul Florentina Berlan afirmă faptul că toate aceste frici pot fi înlăturate, primul pas este acceptarea faptului că ele există.
Vindecarea sufletului de la distanță
Florentina Berlan este din Iași, în urma pandemiei a fost nevoită să-și desfășoare terapiile în mediul online. A păstrat acest lucru până în prezent, observând că este un real ajutor pentru cei care se află la distanță mare de Iași. Încă din copilăria a avut o intuiție deosebit de dezvoltată ce o ajuta să-și dea seama cine minte și care este adevărul. A fost un dar pentru ea, pe care l-a fructificat prin mult studiu și practică.
„Am opt ani de când studiez intens această tehnică și o aplic. Îi văd pe oameni cum se vindecă sufletește și aceasta este cea mai mare satisfacție a mea. Încă din copilărie am avut o intuiție deosebit de dezvoltată, îmi dădeam imediat seama dacă cineva mă minte, dar aflam și foarte repede adevărul pentru că știam ce întrebări să pun. Acest lucru mă ajută și acum. Nu este suficient doar să ai o intuiție bună, este nevoie de mulți ani de muncă și de studiu”, mărturisește terapeutul holist Florentina Berlan.
Cel mai mare beneficiu al acestei terapii este faptul că îți eliberează sufletul și mintea. Tot stresul pe care îl acumulăm, toate evenimentele din viața noastră își pun amprenta asupra sufletului. Fiind obișnuiți cu lucrurile cotidiene, ajungem să nu ne dăm seama că avem nevoie de o eliberare. Mai mult decât atât, trecem nepăsători pe lângă fricile noastre, deoarece considerăm că sunt normale.
„Principalul beneficiu al acestei terapii este stare de bine, o stare de ușurare și de relaxare. Acesta este cel mai eficient mod prin care clientul își poate schimba perspectiva față de viață, de sine și față de cei din jur. Prin terapie, lucrurile încep să prindă alt contur, unul mai optimist, pentru că în momentul în care ai vindecat o traumă nu mai ai blocaje, nu mai simți emoții care te leagă și nu-ți dau voie să fii tu, în cea mai frumoasă formă a ta. Este evident că atunci când avem o convingere de genul «eu nu pot» sau «eu nu vreau» așa o să se întâmple, corpul reacționează în funcție de cum îi dictezi. Este un procedeu destul de complex să schimbi această stare într-una pozitivă, dar nu este imposibil”, destăinuie terapeutul ieșean.
Terapeutul energetic holist care lucrează cu fricile oamenilor
Sunt multe probleme care au nevoie de un tratament intens pentru a fi înlăturate. Este vorba de multe cazuri de depășire, reducere sau chiar eliminare a stărilor afective negative, precum traume, abuzuri, stres, frici, anxietate, durere mentală, probleme legate de copilărie sau pofte cauzate de dependență. Terapia energetică se axează pe sisteme de energie ale corpului, care sunt în strânsă legătură cu emoțiile.
„Frica este o stare care rămâne în corp. Ea își face un refugiu în subconștientul nostru și reprezintă o traumă, o experiență care ne-a marcat și care ne-a creat un blocaj. Acest lucru nu-l conștientizăm, dar el se resimte în frica de întuneric, frica de mașină și multe alte frici care la început par că n-au nicio noimă. Aceste blocaje ne îngreunează viață și, dacă nu sunt tratate, nu dispar.
Din acest motiv este nevoie de terapie. Prin conversația cu un specialist, clientul află lucruri pe care nici nu și le imagina despre el. Cu ajutorul mai multor întrebări, terapeutul poate ajunge la punctul care a declanșat trauma. Terapia se desfășoară online, acest lucru l-am păstrat din pandemie, pentru că este un ajutor pentru cei care se află la distanțe mari de Iași”, adaugă terapeutul Florentina Berlan
Procesul de vindecare sufletească este unul complex, de care toată lumea are nevoie. Poate trata tot felul de frici, ajută la îmbunătățirea sănătății mintale și dezvoltă o relație mai bună cu propria persoană.
„Schimbările se realizează în funcție de obiectivul cu care vine clientul. Lucrez efectiv pe ceea ce-și dorește clientul, pe trauma care-l leagă. Un exemplu foarte concret este ultimul proiect pe care l-am lansat, care se numește «Femeia conduce». În acest program lucrez cu femeile cărora le este frică de a conduce mașina.
Acolo se vede clar beneficiul acestei terapii. Vorbim aici și de traumele celor care au fost la volan și au avut un accident. Aceștia și-au pierdut încrederea în ei și nu se mai simt în siguranță. Dar printr-o serie de terapii, după ce trauma s-a vindecat, pot să conducă din nou, fără frică”, declară terapeutul energetic holist Florentina Berlan.