Ea este tânăra care și-a aruncat bebelușul pe geam, iar mai apoi a sărit după ce apartamentul a fost cuprins de flăcări – EXCLUSIV
Ea este tânăra ce s-a aruncat împreună cu bebelușul său de la etajul 3, în urma unui incendiu izbucnit în această după-amiază la un apartament situat pe aleea Decebal din municipiul Iași.
Femeia are în jur de 30 de ani, iar copilul 5 luni.
„Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat despre producerea unui incendiu la un apartament în municipiul Iași, aleea Decebal, etajul 3, la ora 15.06.
De urgență au fost direcționate 3 autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă, o autoplatformă pentru salvări de la înălțime, o autospecială de primă intervenție și un echipaj de prim ajutor calificat, iar de la SAJ Iași două ambulanțe (tip B și C).
La ajungerea forțelor de intervenție la locul solicitării 15 persoane erau autoevacuate, iar 10 persoane au fost evacuate de către pompieri.
De la locul evenimentului o femeie și un copil (mama aproximativ 30 de ani și fiul său in vârstă de 5 luni) au fost preluați în stare gravă de către echipajele medicale SAJ și au fost transportate de urgență la spital.Incendiul a fost lichidat la ora 15.40.
În urma incendiului au ars bunurile dintr-o încăpere, mobilier divers și diverse produse textile.
Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire”, a transmis ISU Iași.