Ea este, probabil, cea mai bogată asistentă medicală din Iași! Este șefă la „Sf. Spiridon”, dar își ia partea din mai multe spitale din zona Moldovei și nu numai. Banii îi împarte cu conf. dr. Vladimir Poroch (EXCLUSIV)

de: Andreea Pădurescu
02:00, 21 iul. 2022

Petronela-Cristina Chiriac este, probabil, una dintre cele mai bogate asistente de la Spitalul Clinic Județean de Urgentă „Sf. Spiridon” din Iași. Conform declarației de avere, aceasta deține două terenuri intravilane, cu o suprafață totală de 3.193 de metri pătrați, și 8 terenuri agricole, cu o suprafață totală de 44.100 de metri pătrați. Toate acestea sunt dobândite prin moștenire și sunt împărțite cu Janina-Angela Chiriac. Pe lângă terenuri, asistenta șefă de la „Spiridon” mai deține și 50% dintr-un apartament de 55,65 de metri pătrați și o casă de 100 de metri pătrați, ambele imobile fiind moștenite.

Petronela-Cristina Chiriac mai are și un apartament cu o suprafață de 35,15 metri pătrați. De data aceasta, cumpărat împreună cu soțul său, Andi-Daniel Chiriac, care este angajat la Opera Națională din Iași. Pe lângă atâtea bunuri moștenite, Cristina Chiriac a reușit să-și cumpere și o mașină. Aceasta deține un autoturim marca Hyundai Accent, fabricat în anul 2008.

Petronela-Cristina Chiriac, una dintre cela mai bogate asistente din Iași, deține în conturi aproximativ 70 de mii de lei

Conturile bancare ale asistentei șefe depășesc suma de 60.000 de lei. Într-un cont deschis la o bancă deține 66.720,62 de lei, iar în cel de-al doilea are 1837,62 de lei. Directorul de îngrijiri de la Spitalul „Sf. Spiridon”, asistenta medicală Cristina

Chiriac, deține 50 la sută din acțiunile firmei SC POWER MANAGEMENT 2017 SRL, iar celalaltă jumătate aparține conf. dr. Vladimir Poroch, șeful Compartimentului de Îngrijiri Paliative, din cadrul Institutului Regional de Oncologie Iași. De aici, încasează anual 100 de lei, însă aceasta mai deține și un PFA – CHIRIAC PETRONELA-CRISTINA ASIST. MED. GEN. Anual, în buzunarul directorului de îngrijiri, mai intră 79.502 lei, încasați de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, 11.564 de lei de la Spitalul Orășenesc „Sf. Ierah Nicolae” din Bicaz, Neamț și 1.960de lei de la ASOCIAȚIA PARTNET – BUCUREȘTI, unde este formator. Soțul Cristinei Chiriac lucrează la Opera Română din Iași câștigă anual 44.531 de lei. De la PFA-ul pe care îl deține, asistenta șefă a încasat, în anul fiscal 2021, 7.151 de lei, iar de la SC Power Management 2017 SRL, firmă pe care o împarte cu dr. Vladimir Poroch, încă 104.051 de lei. Cristina Chiriac are dat în arendă un teren de la care încasează 689 de lei anual. De la Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate București, unde are un contract de servicii de natură intelectuală, a luat 6.607 lei, iar de la ANC-CAJ Iași încă 518 lei.

Cele mai frumoase venituri ale Cristinei Chiriac sunt de la asociația pe care o deține cu dr. Vladimir Poroch

De la firma SC POWER MANAGEMENT 2017 SRL, deținută împreună cu dr. Vladimir Poroch, șeful Compartimentului de Îngrijiri Paliative, din cadrul Institutului Regional de Oncologie Iași, Cristina Chiriac a obținut venituri frumoase, în anul 2020, suma totală fiind de 67.500 de lei.

Directorul de îngrijiri de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, asistenta medicală Cristina Chiriac, a înființat, împreună cu conf. dr. Vladimir Poroch, Asociația pentru Managementul Calității în Sănătate, unde ea este vicepreședinte, șeful Compartimentului de Îngrijiri Paliative de la IRO fiind președinte.