Dureri de spate după naștere. O problemă frecventă a tinerelor mămici care nu trebuie ignorată!

de: Bianca
10:25, 22 iul. 2024

Foarte multe femei se plâng că au dureri de spate după naștere. Dacă în timpul sarcinii, gravida se poate confrunta cu astfel de dureri cauzate de luarea în greutate și un tonus muscular scăzut, acestea pot apărea și după naștere, dar din motive diferite.

Durerile de spate după naștere sunt foarte frecvente în rândul femeilor însărcinate, acestea apar datorită numeroaselor modificări adaptive pe care le suferă corpul și se consideră că 75% din femeile gravide vor avea dureri de spate și în timpul sarcinii.

Care sunt cauzele durerilor de spate după naștere

În perioada sarcinii, peste jumătate din femei se confruntă cu durerea la nivel lombar. Acestea se datorează mai multor transformări care au loc în timpul sarcinii pentru a acomoda dezvoltarea fătului.
Astfel că, majoritatea femeilor se așteaptă că, odată cu nașterea, aceste dureri și modificări să dispară instant. Deși nașterea aduce cu sine o importantă scădere în greutate, toți ceilalți factori vor fi în continuare prezenți pe o perioadă de săptămâni sau chiar luni.

În perioada care urmează sarcinii, durerea de spate poate apărea sau poate fi perpetuă din următoarele  motive:
Mama este atât de concentrată pe nou-născut, încât nu observă că adoptă posturi greșite. În special când este vorba despre mamele care alăptează, acestea tind să stea aplecate mai mult timp în poziții incomode pentru a reuși să-și hrănească sugarul.
Deseori o proaspătă mamă va realiza eforturi mari de ridicare, a nou-născutului, căruciorului, rucsacului, fără a fi atentă la mișcările corecte pentru a nu leza coloana vertebrală . Chiar dacă 4 – 5 kg, cât are nou-născutul, nu pare o greutate mare, în luna a 6-a vor fi 7 – 8 kg, iar până la un an, copilul va atinge 10 kg . Ridicarea acestei greutăți chiar și de 50 de ori pe zi poate avea un impact semnificativ asupra spatelui, mai ales dacă mișcarea este realizată incorect.

Nașterea naturală

În cazul nașterii naturale, durerea de spate nou-instalată poate fi datorată efortului din timpul travaliului. În această perioadă, circa un sfert dintre femeile care rămân însărcinate raportează durere intensă la nivel lombar. Unul dintre motive poate fi poziționarea anormală a fătului în timpul nașterii , care apasă pe osul sacrum al mamei. Un travaliu lung și dificil va suprasolicita numeroase grupe musculare din organism dar și coloana. Menținerea unor poziții timp de minute sau ore, în șezut sau culcată pe spate, poate duce la dureri de spate persistente.

Dacă a fost folosit forcepsul pentru a facilita nașterea, poate exista o durere acută la nivelul coccisului. Rar, osul coccigian poate fi chiar fracturat în urma folosirii forcepsului, iar durerea să fie intensă. Aceasta va dispărea în câteva luni, iar fractura nu se tratează medical. Este bine ca o femeie având aceste simptome să informeze medicul despre existența lor, pentru a exclude alte cauze și a monitoriza vindecarea.

Mult timp s-a considerat că există o relație de cauzalitat între injecția epidurală și durerea de spate post-partum. Acum, consensul este că anestezia epidurală poate induce durerea lombară accentuată în prima zi, datorită traumei mecanice, dar aceasta nu va persista mai mult de câteva zile.

Nu există însă o legătură directă între operația de cezariană și durerea de spate nou instalată. Teoretic, durerile ar putea apărea datorită scăderii forței în mușchii abdominali, dar acest lucru nu ar trebui să dureze mai mult decât perioada de vindecarea completă, adică 6 – 8 săptămâni.
Pentru a preveni durerile de spate după naștere se recomandă efectuarea unor exerciții ușoare, care acomodează corpul cu un grad mic de efort iar cel mai simplu exercițiu care poate fi inițiat la câteva zile după orice fel de naștere, este mersul pe jos.