Dureri de burtă în sarcină, trimestrul 1: De ce apar și când trebuie să te îngrijorezi
Te confrunți cu dureri de burtă în sarcină, în trimestrul 1? Iată de ce apar și când sunt un semnal de alarmă.
Potrivit medicilor, unele dureri de burtă din timpul sarcinii sunt normale. Cum organele se strivesc, uterul se mărește și ligamentele se întind, este firesc să te doară. Însă, durerile abdominale pot constitui și motive de îngrijorare. Cum le recunoști și când știi că reprezintă o urgență medicală, vei afla în rândurile care urmează.
Cauze ale durerilor de burtă în sarcină, trimestrul 1
Durerile de burtă în sarcină pot fi atât inofensive, cât și periculoase. În cazul în care te confrunți cu: durere abdominală însoțită sau nu de sângerare, înainte de a 12-a săptămână de sarcină, sângerări sau crampe puternice, mai mult de patru contracții pe oră, într-un interval de două ore, tulburări de vedere, umflarea severă a mâinilor, picioarelor sau feței, durere sau dificultate la urinare, precum și sânge în urină sau dureri abdominale și de cap severe, contactează, de urgență, medicul, scrie totuldespre mame.ro.
Cauze inofensive ale durerilor de burtă în sarcină
Cauze inofensive sunt: uterul este în creștere, dureri din jurul ligamentelor, gaze și constipație, contracțiile Braxton Hicks.
Uterul este în creștere
Fiindcă uterul crește, intestinele tale sunt mișcate de la locul lor, fapt ce duce la dureri abdominale, grețuri și balonare. De aceea, ar fi bine să faci exerciții, să dormi suficient, să nu mănânci mult la o masă și să mergi mai des la toaletă.
Durere în jurul ligamentelor
De cele mai multe ori, atunci când uterul crește, se extind și ligamentele. Durerea apare în momentul în care îți schimbi poziția și trece de la sine. Uneori, medicul îți poate recomanda câteva medicamente, pentru a scăpa de disconfort.
Gaze și constipație
În timpul sarcinii, digestia poate fi mai lentă. Astfel că, apar gazele și constipația, care pot duce la dureri abdominale. Soluția este să mănânci mai multe fibre.
Contracțiile Braxton Hicks
Aceste contracții sunt inofensive. Dacă reușești să porți o conversație, să mănânci sau să te uiți la televizor în timpul acestora, probabil că nu te confrunți cu un pericol real. Bea cât mai multe lichide și, dacă vrei să fii sigură, cere sfatul unui medic.
Cauze periculoase ale durerilor de burtă în sarcină, trimestrul 1
Cauze periculoase pot fi: sarcina ectopică, avortul spontan, infecție a tractului urinar și apendicita.
Sarcina ectopică
Sarcina ectopică se referă la implantarea embrionului în afara uterului. În acest caz, te poți confrunta cu dureri serioase și sângerări, între a șasea și a zecea săptămână de sarcină. Sarcina ectopică necesită tratament imediat.
Avortul spontan
În 15-20% dintre cazuri, durerile abdominale severe anunță un avort spontan. Astfel că, dacă sângerezi și ai crampe abdominale asemănătoare celor din timpul menstruației, s-ar putea să faci avort spontan. Ia legătura, de urgență, cu un medic.
Infecție a tractului urinar
La un moment dat, fiecare femeie se confruntă cu o infecție a tractului urinar în sarcină. Simptomele cuprind: nevoia bruscă de a urina, durere și arsură la urinare, urinare cu sânge și uneori dureri abdominale. De aceea, sunt recomandate efectuarea analizelor de urină, pentru a stabili, din timp, dacă există o bacterie, ce ar putea declanșa o infecție urinară. Din fericire, aceasta poate fi tratată cu antibiotice.
Apendicita
Apendicita nu este foarte ușor de diagnosticat pe parcursul sarcinii. Durerea poate fi resimțită mai sus și nu în zona inferioară a abdomenului. Riscul de deces este mare, de aceea fii atentă și la celelate simptome frecvente: senzație de greață, vomă și lipsa poftei de mâncare.