După dezastrul de iarna trecută, CTP Iași caută acum servicii de deszăpezire pentru sezonul rece

de: Petronel Ștefan
02:00, 09 nov. 2024

CTP Iași are nevoie de servicii de deszăpezire pentru sezonul rece 2024 –2025, după ce în iarna trecută utilajele au rămas blocate din cauza ninsorii

În iarna trecută, transportul public din Iași a fost paralizat timp de câteva zile din cauza zăpezii care s-a depus pe linie și a gheții din stații. Muncitorii de la CTP nu au putut face față situației, iar acum, compania a decis că va trebui să contracteze serviciile din exterior pentru ca istoria să nu se mai repete.

CTP Iași caută servicii de deszăpezire pentru iarna viitoare

Astfel, CTP Iași a lansat o licitație în valoare de 239.400 de lei, fără TVA, iar perioada de desfășurare a contractului este de 4 luni, începând cu data de 1 decembrie 2024. Termenul pentru depunerea ofertelor din partea firmelor este până la data de 18 noiembrie 2024.

„Obiectul contractului de servicii de deszăpezire pentru perioada sezonului rece 2024 – 2025 este curățarea zăpezii de pe calea de rulare a tramvaiului, refugii tramvai și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de zăpadă, polei și îngheț, precum și transportarea materialului rezultat într-o locație stabilită ulterior, în limita a 15 km. Deszăpezirea constă în efectuarea unor lucrări specifice de îndepărtare a zăpezii sau gheții și de combatere a poleiului, în scopul asigurării circulației vehiculelor și a călătorilor în condiții de siguranță”, este scris în caietul de sarcini.

Utilajele trebuie să fie pregătite la orice oră și să intervină la 2 ore de la solicitare. Iarna trecută, mulți oameni au avut de suferit după ce tramvaiele au rămas blocate pe străzi din cauza liniilor și macazurilor înghețate.

„Pentru realizarea acestor servicii se vor folosi mijloace specializate sau utilaje care să aibă minim următoarele cerințe, fără a se limita: autobasculantă dotată cu lamă și/sau sărăriță, de minimum 20 tone (2 bucăți); buldoexcavator, a cărei cupă să fie între 1-2 mc (1 bucată); utilaj de deszăpezire de mici dimensiuni, prevăzut cu lamă, cu o lățime de maximum 1,4 m (potrivit pentru refugiile din stațiile de călători) – 1 bucată. Auto-utilajele trebuie să corespundă tehnic și funcțional scopului serviciului ce urmează a fi prestat. În cazul defectării unui auto-utilaj, repararea/înlocuirea acestuia se va realiza în termen de maximum 8 ore”, este precizat în documentație.

Utilajele trebuie să fie pregătite la orice oră

Pentru a nu risca ca mijloacele de transport să rămână blocate mai multe zile, utilajele de deszăpezire trebuie să fie pregătite să lucreze și fără întrerupere, în mai multe schimburi. Materialul antiderapant pentru stații va fi oferit de către cei de la CTP Iași.

„Programul de deszăpezire va fi supus aprobării Companiei de Transport Public Iași. Auto-utilajele trebuie să îndeplinească toate condițiile legale pentru a desfășura activități de deszăpezire – trebuie să fie dotate cu girofar cu lumină galbenă și marcaj pentru delimitarea gabaritului. Materialul antiderapant utilizat de către auto-utilajele prestatorului va fi pus la dispoziție de entitatea contractantă. Operatorul serviciilor va lua toate măsurile pentru a fi gata de acțiune la 2 ore de la primirea dispoziției de lucru transmisă electronic de către persoana desemnată de către entitatea contractantă. La nevoie, va fi asigurată funcționarea fără întrerupere a utilajelor de deszăpezire prin organizarea activității pe schimburi”, se specifică în caietul de sarcini.

CTP Iași are nevoie de servicii de deszăpezire pentru iarna viitoare.