După celebra bătaie din Brașov, Anda Adam este implicată într-un nou scandal: „Mi-ai luat parcarea cu BMW-ul, ia-mi şi handicapul”

de: Pruna Gabriela
21:45, 31 ian. 2022

Anda Adam este implicată, mai nou, într-un alt scandal, după celebra bătaie din Brașov. De data asta, cântăreața i-a supărat pe clujeni și este subiectul unui articol în care i se bate obrazul pentru că a parcat pe locurile destinate persoanelor cu handicap.

Anda Adam a fost luată la rost în parcarea unui mall din Cluj, oraşul în care a investit într-un club de lux. Alături de logodnicul ei, Yosif Eudor Mohaci, cântăreaţa are planuri mari şi a anunţat deja că va inaugura pe 14 februarie un club destinat „celor care iubesc muzică bună şi petrecerile ca în Mykonos”. Doar că nici bine nu s-a instalat în oraș, că deja i-a enervat pe unii dintre localnici.

Anda Adam a parcat pe locul destinat persoanelor cu dizabilităţi

Publicația Ştiri de Cluj scrie că Anda Adam a fost luată la rost într-un centru comercial din Cluj după ce şi-a lăsat BMW-ul customizat, unic în România, parcat pe locul destinat persoanelor cu dizabilităţi.

Deranjat, unul dintre clienţii centrului comercial care e trecut pe lângă maşina Andei i-a lăsat un mesaj scurt: „Mi-ai luat parcarea cu BMW-ul, ia-mi şi handicapul”

Anda Adam şi-a cumpărat BMW-ul i8 acum doi ani, când a împlinit 40 de ani. Maşina ar fi unică în ţară, mai menţionează sursa citată.

La Cluj, Anda Adam parcat pe locul celor cu dizabilități. La Brașov s-a bătut cu o femeie

La finalul lui decembrie 2021, Anda Adam s-a bătut cu o turistă în timp ce se afla în Poiana Brașov. Se pare că întreg conflictul a pornit de la copii.
Totul s-a desfășurat într-un hotel de cinci stele din Poiana Brașov. Altercația celor două a pornit după ce fiica Andei și alți copii au avut un schimb de replici. Atunci, diva s-a enervat și a intrat într-un scandal monstru.

Se pare că în urma conflictului, artista a fost zgâriată pe față, potrivit SpyNews. Blondina nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, însă martorii au apelat imediat la 112.
Poliția a intervenit de urgență și a deschis un dosar penal pentru „lovire sau alte violențe”. Diva nu a oferit nicio declarație cu privire la acest subiect și nici nu a făcut plângere la Poliție.

Deși artista nu a depus plângere penală, polițiștii s-au auto-sesizat și au deschis un dosar penal pentru violență. Aceștia s-au prezentat de urgență la fața locului pentru a calma spiritele. Cu toate acestea, femeile au continuat să își adreseze cuvinte jignitoare de față cu oamenii legii.

„La data de 24 decembrie 2021, în jurul orei 15.10, Poliția Stațiunii Poiana Brașov a fost sesizată, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că, în interiorul unei societăți în regim hotelier, situată în Stațiunea Poiana Brașov din județul Brașov, are loc un conflict spontan, între două persoane de sex feminin”, se arată în comunicatul IPJ Brașov.