După ce s-a spus că toți copiii lui Adrian Minune au ghinion în dragoste, o vrăjitoare face declarații halucinante

de: Pruna Gabriela
20:00, 10 sept. 2024

După ce s-a spus că toți copiii lui Adrian Minune au ghinion în dragoste, o vrăjitoare susține că există energii negative în familia manelistului și că de aceea fiicele lui au trecut prin momente complicate în căsnicii, în timp ce Adrian Minune Jr. s-a despărțit de iubita cu care urma să facă nuntă.

O vrăjitoare a stârnit o mulțime de reacții pe TikTok, după ce a spus că familia lui Adrian Minune este blestemată, iar celor trei copii le-ar fi fost făcute farmece. Femeia mai spunea că deși intră în relații, copiii manelistului nu ajung și la căsătorie, așa cum este și cazul lui Adrian Minune Jr., cel care urma să facă nuntă anul viitor cu logodnica lui.

Reacția lui Adrian Minune Jr., după ce o vrăjitoare a spus că familiei lui i-au fost făcute farmece

Vrăjitoarea susține că există energii negative în familia lui Adrian Minune, iar copiilor le-ar fi fost făcute farmece. Așa explică femeia ghinionul în dragoste al celor trei copii ai manelistului. Nu doar urmăritorii vrăjitoarei au văzut acel videoclip, ci l-a văzut și Adrian Minune Jr.

„Vreau să spun pe această cale că familia lui Adrian Minune este blestemată. Cu toții ați auzit zilele acestea ce se speculează în presă și este adevărat că ambele fete ale lui Adrian Minune au divorțat sau sunt pe cale să divorțeze, cât și băiatul lui, Adi Jr., a ieșit dintr-o relație. Pur și simplu copiii aceștia nu au soartă, își fac relații, dar nu pot să înainteze cu ele (…) Există o energie negativă în familia lor și nu îi lasă să înainteze și s-a pus pe copiii lui”, a spus vrăjitoarea respectivă, pe TikTok.

Văzând că familia lui a devenit subiect de discuție pentru vrăjitoarea respectivă, Adrian Minune Jr. a distribuit pe Instagram câteva secunde din videoclipul postat de femeie, atunci când s-a filmat în timp ce râdea, semn că nu crede în spusele ei și nici că ar fi blestemat.

De altfel, în comentarii, urmăritorii l-au încurajat pe fiul manelistului să nu creadă în așa ceva, căci oamenii sunt de părere că toți trei copiii lui Adrian Minune sunt binecuvântați.

Adrian Minune Jr. s-ar fi despărțit de logodnică după nunta Adrianei Simionescu

Adrian Minune Jr. și logodnica lui, Andreea Loga, urmau să facă nuntă anul viitor, după ce fiul manelistului a cerut-o în căsătorie de Crăciun, la Oradea. Doar că, s-ar fi despărțit după nunta Adrianei Simionescu și a soțului ei, Nicu. Adrian Minune Jr. și-ar fi prins logodnica în timp ce vorbea cu altcineva și atunci el ar fi pus punct relației.