După ce firmele străine ne taie pădurile, Comisia Europeană oferă României 500 de milioane de euro
Comisia Europeană oferă României 500 de milioane de euro, după ce a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă de ajutoare pusă la dispoziţie prin intermediul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR) pentru a sprijini dezvoltarea de noi suprafeţe împădurite, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Comisia Europeană va oferi României 500 de milioane de euro: proiectul este unul strategic
Măsura prin care Comisia Europeană oferă României 500 de milioane de euro, face parte din strategia statului român de asigurare a protecţiei pădurilor şi a biodiversităţii. Schema va contribui, de altfel, la obiectivele strategice ale Uniunii Europene legate de tranziţia verde.
„Schema în valoare de 500 de milioane de euro aprobată luni va permite României să creeze noi suprafeţe împădurite. Aceste păduri vor contribui la prevenirea eroziunii şi a inundaţiilor, la curăţarea aerului şi la combaterea schimbărilor climatice. Măsura va contribui nu numai la obiectivele Pactului verde al UE, ci va sprijini, totodată, dezvoltarea economică a zonelor rurale din România”, a declarat vicepreşedintele executiv Margrethe Vestager, responsabil cu politica în domeniul concurenţei.
Măsura notificată de România, care va avea un buget de 500 de milioane de euro, va fi finanţată integral prin intermediul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, în urma evaluării pozitive de către Comisie a Planului de redresare şi rezilienţă al României şi a adoptării acestuia de către Consiliu.
Această schemă, care se va desfăşura până la data de 30 iunie 2026, urmăreşte să sprijine proprietarii de terenuri agricole adecvate pentru împădurire în vederea creării de noi suprafeţe împădurite, ceea ce va avea un impact climatic pozitiv pe termen lung.
De altfel, prin intermediul acesteia, se va oferi sprijin sub forma unor granturi directe proprietarilor publici şi privaţi de terenuri agricole adecvate pentru împădurire, inclusiv municipalităţilor, precum şi asociaţiilor acestora.
Pentru a putea beneficia de ajutor, proprietarii de terenuri agricole trebuie să creeze trupuri de pădure de cel puţin 0,5 ha sau cordoane forestiere (adică rânduri de arbori şi arbuşti pentru a proteja terenurile agricole împotriva eroziunii eoliene şi a secetei) cu o suprafaţă de cel puţin 0,1 ha. Mai mult, beneficiarii trebuie să se asigure că terenul pe care sunt plantate trupurile de pădure sau cordoanele forestiere este adecvat pentru împădurire. În cele din urmă, împădurirea trebuie realizată în conformitate cu un plan de proiect aprobat de Garda Forestieră din România, în care sunt detaliate speciile de arbori şi arbuşti care urmează să fie plantaţi, precum şi densitatea plantaţiilor.
De asemenea, amintim că Garda Forestieră Iași a dat o amendă usturătoare în urma unui control la un depozit de cherestea din Focuri.
Schema facilitează cu precădere împădurirea terenurilor agricole
Comisia Europeană a evaluat schema în temeiul normelor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat, în special al Orientărilor din anul 2014 privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale şi al articolului 107 alineatul (3) literă (c) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care permite statelor membre să sprijine dezvoltarea anumitor activităţi economice în anumite condiţii.
De asemenea, Comisia a constatat că schema facilitează dezvoltarea anumitor activităţi economice, în special împădurirea terenurilor agricole. În plus, aceasta va avea un „efect stimulativ”, deoarece beneficiarii nu ar desfăşura activităţile de împădurire în aceeaşi măsură în absenţa ajutorului, are un impact limitat asupra concurenţei şi a schimburilor comerciale în cadrul UE. Măsura este necesară în special şi adecvată pentru a încuraja dezvoltarea pădurilor şi pentru a corecta o disfuncţionalitate a pieţei, deoarece piaţa nu asigură îndeplinirea obiectivelor preconizate în ceea ce priveşte împădurirea; iar măsura este, de asemenea, proporţională.
Deşi valoarea maximă a ajutorului acordat de Comisia Europeană este de până la 100% din costurile eligibile, valoarea finală va fi calculată în mod nediscriminatoriu. Costurile eligibile vor fi susţinute de documente justificative clare şi contemporane şi se vor baza pe costuri standard.
Totodată, măsura promovează asigurarea unei creşteri inteligente şi durabile a suprafeţelor împădurite. În plus, măsura este în concordanţă cu obiectivele de dezvoltare rurală şi cu obiectivele strategice ale Uniunii Europene legate de tranziţia verde.
Pe aceasta premisă, Comisia Europeana a aprobat măsura prin care va oferi României 500 de milioane de euro în temeiul normelor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat.