După aproape trei ani, tramvaiele noi din Iași au ajuns să fie mai zgomotoase decât modelele din 1960. Bandajele de pe roți au fost distruse de infrastructura din oraș: „Cele mai vechi linii au 25 de ani” – FOTO/VIDEO
Tramvaiele noi din Iași sunt mai zgomotoase decât modelele vechi, deoarece roțile au fost afectate de infrastructura din oraș. Reprezentanții din Turcia împreună cu cei de la CTP trebuie să găsească o soluție pentru a rezolva problema
Primăria Iași a investit 79 de milioane de euro pentru modernizarea transportului public. Astfel, au fost aduse 32 de tramvaie noi, care sunt folosite pe traseele din oraș. Problema este că au ajuns să fie mai zgomotoase decât unele cu 60 de ani de vechime. Problemele de infrastructură au fost fatale pentru noile vagoane.
Tramvaiele nu se potrivesc pe liniile din Iași
În câteva zone din Iași, liniile de tramvai au fost schimbate acum mai bine de 25 de ani. În mod normal, dacă se face mentenanța corespunzător, nu ar trebuie să fie probleme. Doar că, în unele locuri, linia a cedat din cauza reparațiilor repetate și a traficului greu. Primăria Iași a investit peste 79 de milioane de euro din fonduri europene pentru 32 de tramvaie noi de tip Pesa și Bozankaya.
Acum, Primăria Iași mai are un proiect pentru achiziționarea a 18 tramvaie noi de tip Bozankaya pentru 34 de milioane de euro. Unul singur a costat aproximativ 2 milioane de euro. Unele au aproape 3 ani de când sunt puse în funcțiune, iar cele mai noi sunt de aproximativ un an. Totuși, pentru o perioadă atât de scurtă de funcționare, zgomotul produs este mai gălăgios decât cel ar unor modele mai vechi, precum GT4 sau GT8.
„În ceea ce privește vechimea liniilor de tramvai, ele au fost reabilitate în mai multe serii. Cele mai vechi sunt pe porțiunea dinspre Fundație înspre Triumf -Copou, în zona Palatului și în Dacia. Ele au fost schimbate în perioada anilor 1998-2000, deci cele mai vechi sunt de acum 25 de ani. Noi ne ocupăm cu mentenanța, materialul din care este făcută șina, în timp se uzează, iar în special în zonele unde a fost sudat, sunt șanse mai mari să crape.
Liniile din oraș au fost reabilitate, este un ciclu, undeva la 30 de ani te gândești să mai înlocuiești. Dacă noi am început din 1998, urmează în 2-3 ani să ne punem din nou aceeași problemă. Prin mentenanță, le prelungim perioada de viață”, a precizat Cristian Stoica, directorul CTP Iași.
Cele mai mari probleme sunt în curbe, deoarece tramvaiele noi sunt mult mai rigide și afectate mai ușor. Astfel, furnizorii trebuie să facă modificări la boghiurile care asigură deplasarea vagoanelor. Conform contractelor, termenul de garanție este până în 2026.
„Tramvaiele astea mai noi sunt zgomotoase, deoarece este o problemă la bandajele de pe roți. Ele trebuie date jos și strunjite. Acum lucrăm la o soluție cu echipa din Turcia, pentru că este destul de dificil să dai jos boghiul. Acum încercăm să reducem timpul de așteptare, să facem niște dispozitive, să facem modificarea la fața locului. Este la locul plan din bandaj, se întâmplă la anumite plecări de pe loc. La roțile purtătoare, nu unde este motorul, este o frână care se mai poate bloca.
Nu este vina vatmanilor, ele sunt dotate cu sistem antipatinaj și blocare. Totul este acoperit în garanție, nu trebuie să plătim noi în plus. Noi ne preocupăm ca să nu mai avem problemele astea. Avem, în procesul de mentenanță, o hartă a uzurilor pe linie. Avem un distanțier etalonat și măsurăm ecartamentul în zonele de curbă, acolo este uzura cea mai mare sau unde apar probleme, de exemplu, dacă a deraiat un tramvai. Noi mergem și facem măsurători și rezolvăm problema”, a adăugat Cristian Stoica.
Infrastructura este marea problemă
Din cauza infrastructurii de proastă calitate, în anumite zone, tramvaiele se uzează mult mai repede. Primăria Iași trebuia mai întâi să reabiliteze liniile de tramvai pentru a corespunde noilor modele. Astfel, există riscul ca investiția de zeci de milioane de euro să fi fost făcută inutil.
„Problema cea mai mare, în Iași, este la infrastructură, în special în zona de la Palat înspre Podu Roș. Zonele de curbă sunt cele mai dăunătoare pentru tramvaiele noi. Ele sunt mult mai rigide decât anumite modele vechi, precum sunt cele GT8. Sistemul tramvaielor noi este prevăzut cu boghiuri fixe, iar asta poate fi o problemă. Modelele mai vechi au boghiuri mobile. Eu am mai discutat cu prieteni din alte țări, care se ocupă de tramvaie, iar aceste lucruri nu sunt normale.
La vagoanele de tipul acesta, mai mari, au probleme la aderență și patinaj accentuat, dar și la frânare. În primul rând, trebuia refăcută linia în aceste zone și după aduse tramvaiele. Zgomotul respectiv nu este normal și este evident că este o problemă la bandajul tramvaielor. În primul rând, CTP ar trebui să lucreze la unghiurile liniei de tramvai din curbe”, a precizat un specialist din Iași, care a lucrat la CTP o perioadă.
Tramvaiele noi din Iași sunt mai zgomotoase decât modelele vechi după doar câțiva ani de folosire.