Dumitrașcu Elena-Geanina, o tânără, mamă a doi copii, a crezut că s-a născut a doua oară după ce a primit un ficat, dar totul avea să se schimbe radical. A intrat în comă

de: Redacția BZI
02:00, 17 mai 2022

O tânără, mamă a doi copii are urgentă nevoie de sânge. Dumitrașcu Elena-Geanina are 39 de ani și se află în comă la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. După ce a crezut că viața ei a fost salvată, pentru că în sfârșit a primit un ficat, după ce de mai bine de 10 ani suferea de o boală nemiloasă, a ajuns din nou pe mâna medicilor

Dumitrașcu Elena-Geanina are 39 de ani și este internată în secția ATI a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași. Tânăra, mamă a doi copii a ajuns din nou pe mâna medicilor după ce la începutul lunii mai a trecut printr-un transplant hepatic. Viața femeii a luat o întorsătură tristă după ce a crezut că a fost salvată cu ajutorul transplantului de ficat, pe care îl aștepta de mult timp.

”Elena a suferit un transplant hepatic pe 1 mai 2022, la Spitalul Județean de Urgență «Sfântul Spiridon», Iași. Totul a decurs bine. Ea era sub tratament de mai bine de 10 ani, după ce în urma unor analize mai amănunțite s-a depistat o ciroză hepatită. A respectat tratamentul, dar de aproape un an se afla pe lista de așteptare. A primit în sfârșit un ficat, și a crezut că a scăpat de toate problemele, însă a ajuns din nou în stare gravă. Acum este în comă, după ce recent a aflat că are o infecție în sânge. Acum viața ei depinde iar de bună voința oamenilor, care o pot salva”, a spus Cristina Bunduc, cumnata Elenei.

Pacienta se află în ziua 16 de evoluție. Prof. dr. Diana Cimpoeșu susține că medicii de la Terapie Intensivă speră într-o evoluție bună

Pacienta are 39 de ani şi se află în ziua 16 de evoluție. A dezvoltat o infecţie severă cu hemoculturi și urocultura pozitive pe fondul imunosupresiei, ea fiind colonizata important de la admisie, fiind internata cu pneumonie în urmă cu o lună. Acum şocul septic este în remisiune, cu TA 140 -150. Dar a dezvoltat o supresie pe sinteza trombocitara, are 8000 de trombocite de vineri. Nu cresc deşi am făcut un factor de stimulare pe linia trombocitara, dar hematologia spune că vor creşte după 4 zile de la administrare, Am propus familiei să doneze sânge. Deja am comandat la Centrul de transfuzie și am primit CTS. Este o evoluție firească la un pacient cu transplant și cu complicații septice. Pacienta are şi o disfuncție renală. Medicii de la ATI spera într-o evoluție bună. Totuşi, este nevoie zilnică de sânge pentru mai mulți pacienţi. a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu.

 

Campanie de donare pentru Dumitrașcu Elena-Geanina, care are urgentă nevoie de sânge

Familia și prietenii Elenei fac apeluri disperate pentru ca aceasta are urgentă nevoie de sânge pentru a fi salvată. Azi, 17 mai 2022, s-a organizat la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași o campanie de donare pentru Dumitrașcu Elena-Geanina

„Este o situație disperată și am o mare rugăminte la voi și la prietenii voștri. Am un membru de familie la spital, având mare nevoie de transfuzii de sânge. Aceasta a făcut transplant de ficat și ulterior a fost identificată cu o infecție în sânge, fiind acum în comă indusă. Mâine dimineață, 17 mai 2022, de la ora 07:00 la ora 07:30, la spitalul Sf. Spiridon se face recoltare de sânge, grupa A2 Pozitiv și grupa zero, pentru Dumitrașcu Elena-Geanina, în vârstă de 39 de ani, mamă a doi copilași. Vă rugăm mult, cei care au grupa de sânge A2 pozitiv sau grupa zero și doresc să ajute, să vină la donații la Spitalul «Sf. Spiridon» din Iași”, a spus Laura Elena Ionașcu, nepoata pacientei.

Și echipa de la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Iași, împreună cu membrii proiectului „Donează sânge, Fii erou!”, au făcut un apel către toți posibilii donatori.

„Dragi eroi, Dumitrașcu Elena-Geanina are nevoie de noi! Este internată la Sf. Spiridon, Iași. Are nevoie de sânge, grupa A(II), pozitiv și 0(I). Aceasta a făcut transplant de ficat și ulterior a fost identificată cu o infecție în sânge, fiind acum în comă indusă. Haideți să facem un bine împreună!”.

Lipsă acută de sânge pune viața pacienților în pericol în fiecare zi

În fiecare zi, lipsa acută de sânge din spitalele ieșene îi pune în dificultate pe medici, dar mai ales pe pacienții care au urgentă nevoie de transfuzii. În spitalele din Iași, lipsa acută de sânge este o adevărată problemă de mai mulți ani. Se fac în continuare apeluri disperate către toți posibilii donatori din județul Iași! Medicii ieșeni nu mai reușesc să facă față lipsei acute de sânge! Zilnic, zeci de pacienți au nevoie de transfuzii sanguine, iar viața lor este pusă în pericol.

Cea mai afectată unitate spitalicească este Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon” Iași, deoarece acolo ajung cei mai mulți pacienți în stare foarte gravă și este nevoie urgentă de sânge. Medicii sunt nevoiți să apeleze la rezervele altor spitale sau centre de transfuzii din întreaga zonă a Moldovei. Viața pacienților stă în mâinile donatorilor.