DSVSA Iași intensifică controalele în perioada premergătoare sărbătorilor pascale din anul 2021. Vor fi amenajate centre de sacrificare cu activitate temporară

de: evelina.chitoroaga
02:00, 01 apr. 2021

Specialiștii DSVSA Iași au demarat controalele la operatorii economici din județ care comercializează produse alimentare și nealimentare în perioada sărbătorilor pascale din acest an. Până la data de 5 mai 2020, instituția va avea program prelungit, iar medicii sanitar-veterinari vor munci și în zilele de sâmbătă și duminică pentru asigurarea permanenței

Specialiștii din Iași vor verifica modul în care sunt respectate condițiile sanitar- veterinare și pentru siguranța alimentelor în unitățile alimentare. Controalele efectuate de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Iași urmăresc verificarea respectării acestor condiții în toate piețele agroalimentare, abatoarele și centrele de sacrificare cu activitate temporară, unitățile de tranșare a cărnii sau unități de procesare și depozitare a alimentelor de origine animală și non-animală. Medicii sanitar-veterinari vor verifica și unitățile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelarii, unități de alimentație publică, pizzerii, cantine, unități tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice, unități de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare). Controalele se vor desfășura până la data de 1 mai 2021. De asemenea, până la data de 5 mai 2021 este asigurată permanența activității prin programul prelungit DSVSA Iași, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, așa cum s-a întâmplat și în anul 2020, înainte de sărbătorile de Crăciun.

DSVSA Iași verifică crescătorii de ovine din județul Iași care vor să sacrifice mieii de Paște

Specialiștii vor verifica dacă fermele/exploatațiile de unde vor fi livrate animalele pentru tăiere, precum și operatorii din domeniul alimentar care desfășoară activități de tăiere, procesare, depozitare, transport/distribuție și comercializare a cărnii de miel și a produselor derivate dețin autorizație. Vor fi admise pentru sacrificare, în vederea consumului public, numai animalele cu o stare corespunzătoare de sănătate cu certificate de sănătate (documente privind informațiile de lanț alimentar). Acestea sunt identificate și înregistrate în Baza Națională de Date conform legislației în vigoare, însoțite de documente sanitar-veterinare de mișcare, crescute în ferme, localități și zone indemne de boli transmisibile.

Medicii vor verifica condițiile de igienă, de dezinfecție, certificatele veterinare care să ateste sănătatea mieilor și documente care să cuprindă informații despre lanțul alimentar. Sacrificarea mieilor se realizează în unități de abatorizare autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare pentru sacrificarea de ovine, publicate pe site-ul ANSVSA. Funcționarea locurilor de sacrificare a mieilor este permisă numai în perioada 21 aprilie-1 mai 2021, premergătoare Paștelui ortodox, între orele 07:00-17:00.

Medicii sanitar-veterinari din Iași verifică și transporturile de animale în contextul confimării scrapiei

Ca urmare a confirmării scrapiei în anumite județe, medicii veterinari monitorizează circulația ovinelor și caprinelor destinate sacrificării, respectiv întregul traseu de la ferme sau exploatații de origine către abatoare autorizate sanitar-veterinar sau centre de sacrificare autorizate temporar. În toate piețele agroalimentare și în alte locuri special amenajate în care vor fi valorificate carnea și celelalte produse de origine animală, de sezon, este asigurat necesarul de personal sanitar-veterinar și programul prelungit de activitate, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Carnea de miel rezultată în urma sacrificărilor în spațiile amenajate temporar se obține numai la cererea directă a consumatorilor și numai după efectuarea examenului ante și post mortem, neputând fi livrată în vederea comercializării către alte unități din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar veterinar. Marcarea cărnii de miel, rezultată în urma sacrificărilor în spațiile amenajate temporar, se realizează cu o marcă de sănătate specială de formă rotundă, cu diametrul de 3,5 cm, în interiorul căreia este înscris indicativul județului, urmat de codul numeric acordat de DSVSA Iași.

Medicii veterinari verifică în această perioadă și micii producători care comercializează ouă, lapte și brânzeturi în piețele agroalimentare și târguri

De asemenea, peștele și produsele din pescuit, respectiv spațiile și locurile unde se comercializează peștele sunt verificate. Produsele din pescuit trebuie să fie înregistrate sanitar-veterinar și să îndeplinească condițiile stabilite pentru desfășurarea acestor activități. Controalele oficiale tematice în spațiile și locurile în care se comercializează peștele și produsele din pescuit vor fi intensificate până la data de 24 aprilie 2021, cu ocazia sărbătorii religioase de Florii (sărbătoarea ortodoxă). Alte produse alimentare tradiționale, precum cozonaci, prăjituri, produse de panificație, legume de sezon, se pot comercializa în spații amenajate și înregistrate sau autorizate sanitar-veterinar, aflate sub controlul personalului de specialitate din cadrul DSVSA Iași.

În cazul în care, cu ocazia controalelor sanitar- veterinare, se constată că nu sunt respectate condițiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, în funcție de gravitatea abaterilor constatate, inspectorii din cadrul DSVSA Iași vor suspenda activitatea unității respective până la remedierea tuturor deficiențelor, vor aplica sancțiuni contravenționale, vor reține oficial produsele alimentare care pot constitui un pericol pentru sănătatea cetățenilor.

Transportul mieilor pentru sacrificare va fi făcut dacă fermierii respectă normele europene

În zonele de restricție, consecutive confirmării unui focar de pestă porcină africană (PPA) la porcii domestici, cum este și situația din județul Iași, unde au fost confirmate noi focare de PPA, mișcarea mieilor destinați sacrificării se va face cu respectarea prevederilor europene. Acestea presupun că „în zona de protecție nu pătrunde nicio o altă specie de animal domestic și nici nu poate ieși din aceasta” și ca în zona de supraveghere: „nicio altă specie de animal domestic nu poate pătrunde sau ieși din exploatație fără autorizarea autorității competente în următoarele 7 zile de la stabilirea zonei”. Având în vedere situația epidemiologică la nivel național în direcția pestei porcine africane (PPA), se vor respecta cu strictețe cerințele sanitare veterinare privind mișcarea porcinelor și a altor specii de animale.