Droguri livrate prin curier. Ce însemna o ,,pizza vegetariană medie” sau o ,,sticlă de șampanie”

de: BZI.ro
12:40, 27 nov. 2021

Droguri livrate prin curier. Nu este o glumă, ci ideea unui traficant de droguri din București. Bărbatul livra canabis, cocaină și ecstasy în timp ce pretindea că lucrează la firme cunoscute care livrează mâncare.

Unul dintre traficanți a fost prins când transporta droguri cu genți ale unei firme cunoscute de livrări la domiciliu.

La el acasă au fost percheziții și s-au găsit cinci kilograme de canabis, 37.000 de lei și 750 de euro, bani încasați în acea zi.

Când polițiștii erau acolo, la ușă au venit alți doi traficanți care s-au dat drept curieri. Ei urmau să ridice marfa pe care să o distribuie în oraș.

Pentru a nu fi prinși, discutau codificat la telefon.

În loc de 10 grame de canabis spuneau „o pizza vegetariană mare”, iar pentru 5 grame de droguri foloseau expresia „pizza vegetariană medie.”

S-au făcut și comenzi aparente de „șampanie”, o sticlă însemnând un gram de stupefiante.

„O prăjitură” însemna codificat un comprimat de ecstasy.

Cei doi bărbați implicați au mai fost cercetați de polițiștii antidrog și în alt dosar care viza traficul de droguri.