Caz dramatic la Iași! O femeie în vârstă de 38 de ani cu COVID-19 a murit în mijlocul străzii! A crezut că are o simplă răceală şi s-a tratat acasă

de: BZI.ro
14:21, 04 nov. 2021

Un nou caz halucinant în Iași unde o familie trece printr-o adevărată dramă după ce o femeie în vârstă de doar 38 de ani a picat fulgerată pe o stradă. Femeia care a murit era infectată cu COVID-19 și era nevaccinată. Prof. dr. Diana Cimpoeșu atrage atenţia asupra faptului că sunt foarte multe cazuri în care persoanele ajung foarte târziu la spital.

De altfel, peste 75% dintre cazurile grave de COVID-19 sunt ale unor persoane care consideră, inițial că au doar o gripă și se tratează acasă fără a consulta un medic de familie.

O femeie în vârstă de 38 de ani nevaccinată a murit în mijlocul străzii! Era infectată cu COVID-19

Conform declarațiilor făcute de prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonatorul UPU-SMURD Iași, medicii au intervenit la un caz extrem de dificil. O femeie în vârstă de 38 de ani, nevaccinată şi bolnavă de COVID-19 a murit în mijlocul străzii. Medicii au intervenit pentru a-i acorda primul ajutor, au transportat-o la spital dar inima ei a încetat să mai bată:

Continuă cazurile grave și din păcate există cazuri grave la pacienţi tineri. Ieri, un echipaj de Terapie Intensivă SMURD a intervenit într-un cartier ieșean, în fața unui magazin alimentar unde se afla o familie din care doamnei, în vârsta de 38 de ani, i s-a făcut rău.

Soţul ne-a povestit că de 10 zile se tratează la domiciliu cu medicație antitermică, antiinflamatorie pentru gripă. Nu a apelat nici la medicul de familie, a considerat că este o simplă gripă şi în momentul în care starea ei s-a agravat se afla într-un magazin. A fost evaluată de un echipaj de ambulantă cu asistent care a găsit că saturaţia de oxigen în sânge este 20%, respiraţiile erau agonice, tensiunea nemăsurabilă. Până la ajungerea echipajului de terapie era în stop, s-au efectuat manevrele de resuscitare, iniţial activitatea cardiacă a revenit după câteva minute, a ajuns la UPU Iași, testul antigen rapid era pozitiv pentru COVID-19. S-a suspicionat o embolie pulmonară ca o complicaţie COVID-19. S-a făcut o resuscitare îndelungată, cu tot ce înseamnă terapie intensivă, inclusiv trompoliză.

Nu a răspuns la manevre. A fost confirmat şi testul PCR care a venit peste câteva ore, pacienta era insă decedată. Familia a fost înmărmurita de acest anunţ şi echipa medicală a fost și mai este îndurerata deşi au trecut aproape 24 de ore de la eveniment. Este un caz clar de COVID-19 care omoară la pacient tânăr, fără nicio afecțiune, nevaccinată, care a rămas acasă şi care s-a tratatat singură pentru o simplă gripă. explică prof. dr. Diana Cimpoeșu.

75% dintre cazurile de la UPU aparţin unor persoane infectate cu COVID-19 care consideră că au doar o simplă răceală

Pe de altă parte, prof. dr. Diana Cimpoșu trage un semnal de alarmă şi spune că sunt foarte multe persoane, 75% din numărul total de pacienţi care ajung la UPU, care se tratează iniţial acasă crezând că nu au COVID-19 și că au doar o mică răceală. Acest lucru poate face diferența dintre viață şi moarte:

DSP va face ancheta epidemiologică şi va testa contacții pe baza declarațiilor soţului care a declarat că este nevaccinat. Proporţia de pacienţi care ajung extrem de târziu la spital este de 75%. Declarația despre momentul, ziua în care ei ajung este variabilă în funcţie de percepţie. Puţini rămân acasă testaţi și cei care se simt rău. Cei mai mulţi ignoră şi cred că este o simplă răceală şi nu se tratează sau consideră că este o formă pe care o pot gestiona, se agravează şi apoi apelează la 112. Ceea ce vedem la UPU sunt forme grave. atrage atenția coordonatorul UPU-SMURD Iași

Care sunt simptomele de COVID-19 la care trebuie să fim atenţi

Pacienții trebuie să contacteze medicii dacă apar mai multe simptome cum ar fi greața, vărsături sau o oxigenare sub 93%. Prof. dr. Diana Cimpoeșu precizează că putem să ne măsurăm saturaţia de oxigen din sânge cumpărând un aparat care se găseşte peste tot în comerț:

Febra este importantă, ea apare destul de repede, saturaţia de oxigen se măsoară de către toţi cetăţenii, se găsesc în comerţ. Scăderea acesteia sub 93% este un semn de alarmare. Durerile importante de cap şi mai mulţi au avut probleme digestive cum ar fi greața sau vărsături. Modul în care o persoană este atentă la propria sănătate şi se testează, fie cu testele din farmacie, este important. conchide prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonatorul UPU-SMURD Iași.

În trecut, Carmen Dorobăț afirma faptul că în Terapiile Intensive se poate ajunge la o mortalitate de 80% din cauza faptului că pacienții ajung foarte târziu în unitățile medicale:

„Cifra este de-a dreptul înspăimântătoare (n.r. bilanțul zilnic al morților de COVID-19), chiar și pentru noi care suntem obișnuiți cu dinamica acestei boli. Dacă ar fi să fim extrem de realiști, este urmarea faptului că în terapiile intensive numărul este extrem de mare, iar proporția de decese pe astfel de pacienți, care sunt deosebit de grav, poate ajunge și până la 80%. În continuare ne așteptăm ca numărul de decese să fie mare, având în vedere că avem 1.700 de pacienți în terapie intensivă.”