Drama din familia lui Jador. Ambii părinți s-au vindecat de cancer prin credință

de: BZI.ro
09:59, 20 ian. 2021

Deşi este un cântăreţ extrem de apreciat, puţină lume ştie de drama din familia lui Jador. Artistul este acum în centrul atenţiei la Survivor România 2021, iar la Bacău, frații lui se roagă zilnic pentru că acestuia să-i fie bine. De-a lungul timpului „faimosul” a dus o luptă pentru supravieţuire.

Manelistul ia concursul în joacă, însă acasă, la Bacău, lucrurile sunt mult mai serioase.

Drama din familia lui Jador

Ionuţ, pe numele său real, este născut într-o familie numeroasă, cu mulţi fraţi şi surori. Familia acestuia a fost de-a lungul timpului încercată de multe probleme din care a reuşit să iasă cu ajutorul lui Dumnezeu. Puțină lume știe, de exemplu, că ambii părinți ai lui Jador s-au vindecat de cancer, cu câțiva ani în urmă.

Nu e de mirare că aproape toată familia lui Jador s-a pocăit.

Răzvan și Camelia, doi dintre frații cântărețului, s-au înregistrat cântând muzică religioasă și au postat întregistrarea pe Youtube. Cei doi au fost înzestrați cu aceași talent muzical pe care-l are și Jador, însă aceștia au ales să se dedice bisericii – un gând care-l bântuie de multă vreme și pe Jador.

Jador nu ratează nici o ocazie să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru succesul și banii pe care i-a obținut într-un timp atât de scurt.

Jador recunoaşte că a trecut prin clipe grele

El recunoaște că a plecat de foarte jos și chiar a avut zile în care pur și simplu a stat flămând.

”Am stat flămând. N-aveam bani să mănânc. Era mama bolnavă.

A ieșit tată din spital, la o săptămână a intrat mama. Tata a cheltuit 20.000 de euro pe operație și acum îi trebuia mamei bani. Dăduse tata ce avea, în fine. Și la un moment dat, chiar nu mai avea bani, eu vorbeam cu tata, eram cel mai mare, trebuia să am grijă de frații mei, mă duceam acasă și le făceam de mâncare la ăștia mici. Frate-miu făcea figuri, nu știam cum să mă comport, comenta că nu era bună mâncarea, a chemat-o pe mamaia. Eram cu stres. A trebuit să plec la facultate, uitasem tot, bani n-aveam, nici nu puteam să-i cer lui tata, am stat vreo trei zile nemâncat. Eram la studio și m-a întrebat Vali Vijelie: ia zi, ai bani?”, a povestit Jador cu ceva vreme în urmă.

Cine este fosta iubită a lui Jador

Oamenii îl vor privi probabil cu alţi ochi după ce vor afla de drama din famlia lui Jador. Pe plan personal artistul a iubit o femie extrem de mult. Acesta a declarat în cadrul emisiunii Survivor România 2021 ca principalul motiv pentru care se afla acolo este să o uite pe Georgiană.

Acesta a dezvăluit că încă o iubeşte pe Georgiana, femeia de care s-a despărţit în 2016 şi pe care a spus că o iubeşte la fel de mult ca pe mama lui şi mai mult decât se iubeşte pe el însuşi.

Georgiana Elisei este absolventa a Universităţii Politehnice din Bucureşti şi are 28 de ani. Jador a fost atras de faptul că Georgiana nu îşi dorea nicicum faimă şi banii, ci a văzut-o mereu ca pe o fată cuminte şi simplă care îl iubeşte pentru felul cum este el şi nu pentru că a devenit celebru.