Dramă desprinsă parcă din filme! O adolescentă a fost răpită, violată, iar mai apoi a fost pusă să se prostitueze de cel în care și-a pus toată încrederea: „Părea că este îndrăgostit de ea, însă totul era o minciună” – FOTO
Tot mai multe tinere ajung să se îndrăgostească de bărbați mai în vârstă, care le ademenesc cu tot felul de lucruri doar pentru a profita pe seama lor. Așa s-a întâmplat și în cazul unei fete în vârstă de 18 ani, ce s-a îndrăgostit de un bărbat care a vândut-o în străinătate, pentru a presta servicii sexuale.
După șase ani, a reușit să scape de calvar, iar prin intermediul unui program a ajuns să fie consiliată de Angela Roșcan, psiholog expert și psihoterapeut, pentru a depăși traumele ce o urmăresc.
A fost racolată de pe stradă și violată de mai mulți bărbați
Calvarul unei tinere a început în urmă cu ceva timp, când avea doar 17 ani. Pentru a-i proteja identitatea, reporterii BZI o vor numi Ana. Fata, elevă la liceu, se ducea într-o seară spre casă, când în dreptul ei a oprit o mașină din care au ieșit doi bărbați ce au băgat-o cu forța pe bancheta din spate. Au dus-o fără voia ei într-un apartament, unde a fost violată de mai mulți bărbați. După ce s-au folosit de ea și au terorizat-o, au aruncat-o ca pe o „cârpă” în stradă. De frica de a nu păți ceva, Ana nu a povestit nimănui teroarea prin care a trecut.
„Am lucrat cu o firmă care plătea ședințele de terapie pentru victimele care au fost luate de pe stradă, închise, violate și obligate să se prostitueze. În momentul în care ele aveau curajul să denunțe persoana care nu le dădea dreptul la libertate, lor li se oferea protecție și, bineînțeles, consiliere, psihoterapie și tot ce aveau nevoie. Am lucrat cu astfel de fete, cu vârste între 20 și 30 de ani, care au spus că nu ar fi apelat din proprie inițiativă, dar care, într-adevăr, au conștientizat că au o problemă și că au nevoie de psihoterapie, de ajutor de specialitate.
O fată în clasa a XI-a, vârsta de 17 ani, în timp ce se ducea spre casă, a fost racolată de pe stradă. Cum mergea pe trotuar, a oprit o mașină în dreptul ei, niște indivizi au băgat-o cu forța în mașină, pe bancheta din spate și au dus-o într-un apartament. Acolo, au violat-o mai mulți bărbați și apoi i-au dat drumul pe stradă. Ea nu a avut curajul să spună absolut nimic, pentru că îi era foarte frică, însă a rămas cu sechele”, declară Angela Roșcan, psiholog expert și psihoterapeut.
A fost vândută pentru a presta servicii sexuale după ce s-a îndrăgostit de un bărbat
La un an distanță, Ana s-a împrietenit cu un coleg de școală, la care mai mergea acasă, unde organiza petreceri. Chiar la una dintre acestea a cunoscut un băiat mai mare decât ea cu câțiva ani, cu care a început să iasă tot mai des și să se îndrăgostească. Îi făcea cadouri Anei, care avea 18 ani atunci, părea că este îndrăgostit de ea, însă totul era o minciună.
I-a propus fetei să meargă cu el într-o vacanță în străinătate, însă ce trebuia să fie una de vis s-a dovedit a fi un adevărat calvar. Acolo a fost vândută pentru a presta servicii sexuale. Abia după șase ani de chin a reușit să scape și să se întoarcă în România.
„După ceva timp, s-a împrietenit cu un coleg de școală, acesta a mai chemat-o la el acasă și la o petrecere a cunoscut un băiat mai mare care a început să o curteze, să îi facă tot felul de cadouri și ulterior s-a îndrăgostit de el. Acesta a întrebat-o dacă vrea să meargă într-o vacanță într-o țară din Europa, a mers, iar acolo a dus-o direct pentru a presta servicii sexuale. Acolo a stat câțiva ani, până când a reușit cumva să scape și să vină înapoi, asta după șase ani de calvar”, spune Angela Roșcan, psiholog expert și psihoterapeut.
Angela Roșcan, psiholog expert și psihoterapeut, spune că este nevoie de multă terapie pentru a putea trece peste traumele produse în urma acestor evenimente. Aceasta a constatat că unele victime au tendința de a intra în relații abuzive.
„Este greu să treci peste așa ceva, de asta este nevoie de multă terapie, depinde și de tipul de personalitate, de resurse. Chiar dacă persoanele care vin la terapie consideră că au trecut peste traume, eu am constatat că ele au tendința de a intra tot în relații abuzive sau în relații cu bărbați mai mari de vârstă. Sunt puține persoanele care vin la terapie din propria inițiativă, marea majoritate vin când văd că au probleme în relații sau că anumite situații se repetă, se confruntă din nou cu situații în care sunt abuzate, agresate, traumatizate”, adaugă Angela Roșcan, psiholog expert și psihoterapeut.