Dr. Cristian Oancea, despre „vaccinarea la chiuvetă”. Tot mai multe persoane obţin certificate de imunizare, deşi nu li s-a administrat serul
Medicul Cristian Oancea, managerul Spitalului Victor Babeş din Timişoara a făcut declaraţii despre aşa numita „vaccinarea la chiuvetă”. O serie de pacienţi bolnavi de COVID-19, care deţineau certificate de vaccinare impotrvia noului coronavirus, dar prezentau o evoluţie discrepantă a bolii, l-au determinat pe medic să-şi ridice semne de întrebare.
Poliţia face verificări în această speţă.
Managerul Spitalului din Timişoara trage un semnal de alarmă. Ce spune despre „vaccinarea la chiuvetă”
Medicul Cristian Oancea susţine faptul că tot mai multe persoane care au certificat de vaccinare împotriva noului coronavirus se infectează cu Covid-19. Astfel, se ridica mari semne de întrebare, iar medicul susţine că se apelează tot mai des la imunizarea falsă.
„Discrepanţa între evoluţia bolii şi modul în care ei s-au declarat a fi vaccinaţi, chiar dacă au certificatul de vaccinare, ne-a făcut să ne punem întrebări, iar acest fenomen a apărut în mod special la persoanele vaccinate cu doza unică. Să nu fie vorba, între ghilimele, de vaccinarea la chiuvetă. Adică te duci, plăteşti underground cât e vaccinarea, doza se aruncă şi tu obţii certificatul că eşti vaccinat”, a declarat, la Digi24, Oancea.
Medicul a adăugat că în spaţiul public se vorbeşte despre oameni care caută să obţină certificate, fără să fie vaccinaţi însă.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş a început verificări pentru clarificarea situaţiei, spune instituţia.
Radu Banciu, mesaj dur pentru turiștii care cumpără certificate false
Radu Banciu a vorbit în urmă cu câteva luni despre situațiile de fraudă în legătură cu testele negative pentru coronavirus pentru turiști. Acestea au loc în special la granița dintre Bulgaria și Grecia. Mai mulți indivizi vând certificate false care demonstrează că turiștii nu sunt infectați cu SARS-CoV-2.
„Au început să apară în sfârșit certificatele de COVID false. Exact acolo unde era mai mare buboiul, adică la granița Bulgaria și Grecia, Kulata-Promachonas, celebra frontieră terestră, singura deschisă unde se poate trece între Bulgaria și Grecia. Se vând certificate care demonstrează că nu ești bolnav. 30-40 de euro costă un test fals, gata s-au adaptat oamenii pentru care nu contrează nimic. Noi nu avem nimic sfânt. Să știți că sunt tot ortodocși. Ortodoxia e lungă. Mai ales ca acolo granița colcăie de ortodoxie.
S-au gândit că poate Dumnezeu o fi și el pe o insulă grecească. Uite la ce le-a venit ideea! Să trecem bolnavii în Grecia, să ne ducem neapărat, să ne facem vacanța la greci, n-are importanță dacă suntem bolnavi sau nu. Cu 40 de euro ne ducem direct în rai. Am fost cuminți până atunci, o să încercăm la Judecata respectivă să convingem acolo unde trebuie în înaltele, foarte înaltele sfere, acolo unde cred că și Emiliei Șercan i-ar fi un pic dificil… `40 de euro, am dat și eu o spăguță, Doamne, dacă tot m-ați ținut în casă… și am zis să mă mai duc câteva zile în Grecia înainte să o mierlesc”, a spus Radu Banciu.