Dr. Călin Georgescu, propus ca premier al României şi expert în dezvoltare durabilă, într-o specială conferință, la Iași, intitulată „«Cumpăna României». Hrană, Apă, Energie” – FOTO, EXCLUSIV

de: Valentin Hutanu
02:00, 24 sept. 2022

Dr. Călin Georgescu, membru fondator al Asociației „Pământul Strămoșesc”, expert al Organizației Națiunilor Unite în dezvoltare durabilă, doctor în știința solului și membru al Clubului de la Roma Internațional, într-o conferință specială, la Iași. Astăzi, sâmbătă, 24 septembrie 2022, ora 10:00, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, are loc o întâlnire cu simpatizanții, în cadrul căreia vor fi abordate principalele teme ale cărții pe care o semnează, „«Cumpăna României». Hrană, Apă, Energie”, apărută în 2016. Liderul a fost propus ca viitor premier al țării

Propus ca viitor premier al României, dr. Călin Georgescu, membru fondator al Asociației „Pământul Strămoșesc”, expert al Organizației Națiunilor Unite (ONU) în dezvoltare durabilă, doctor în știința solului și membru al Clubului de la Roma Internațional, într-o conferință specială, la Iași. Astăzi, sâmbătă, 24 septembrie 2022, ora 10:00 la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, are o întâlnire cu simpatizanții, în cadrul căreia vor fi abordate principalele teme ale cărții pe care o semnează, ”«Cumpăna României». Hrană, Apă, Energie”, apărută în 2016.

De asemenea, de la ora 11:00, va avea loc și o ceremonie de depunere a unei jerbe de flori la statuia lui Mihai Eminescu din Parcul Copou, unde se va aduce un omagiu marelui poet național.

Dr. Călin Georgescu, propus ca premier al României şi expert în dezvoltare durabilă

Dr. Călin Georgescu, în calitate de membru fondator al Asociației „Pământul Strămoșesc”, va avea o întâlnire cu membrii susținători și simpatizanții săi, unde va vorbi atât despre promovarea și susținerea micului întreprinzător, a micilor producători locali, a gospodăriei țărănești tradiționale, artelor și meseriilor tradiționale, cât și despre familie, ca bază și fundament în societate. Toate aceste teme își au rădăcinile în cartea „Cumpăna României” din care a luat naștere proiectul de țară „Hrană, Apă, Energie” ce a fost propus de dr. Călin Georgescu. „Cumpăna României” este o carte pragmatică despre situația actuală a României, despre potențialul ei extraordinar, despre un viitor strălucit în abundența, independența și respectul unei întregi planete.

„Cumpăna României” este primul adevărat manifest-program național de redresare și dezvoltare durabilă a României!

Dr. Călin Georgescu sparge în „Cumpăna României” toate tiparele de management social și economic din canoanele de guvernare anterioare, fiind primul adevărat manifest-program național de redresare și dezvoltare durabilă a țării. Este o carte despre ce lăsăm moștenire urmașilor noștri și despre onoarea pe care noi o vom avea în fața lor, o carte pe care fiecare român ar fi bine să o citească pentru a se produce schimbarea de care este nevoie pentru ca România să „revină” pe harta lumii, să revină ca o forță și ca o țară ce merită respectul unei întregi lumi.

„Renașterea Speranței și a Încrederii”, motto-ul după care se ghidează dr. Călin Georgescu

Fragmente din cartea „Cumpăna României” arată:

„România trebuie să știe ce vrea, iar poporul român să înțeleagă ce poate. Micul producător și gospodăria țărănească tradițională vor fi motorul economic și vor aduce prosperitatea. Satul românesc, icoana vie a neamului, va salva țara. Mă înclin în fața țăranului român și îi mulțumesc că există, pentru că ține aprinsă flacăra credinței și a speranței”, evidențiază în volum dr. Călin Georgescu.

El mai adaugă și că:

„România trebuie să acorde tineretului încredere absolută. Tineretului trebuie să i se redea locul binemeritat, adică primul loc. Să fie încurajat material și logistic pentru a putea să-și exprime liber vocația și să o fructifice înspre binele lui, al familiei și al națiunii române.”

„Prădătorii care au condus țara ignoră viitorul și nu ne pregătesc pentru el”

 

Mai departe, consideră că România va ocupa locul care i se cuvine, cel de factor care contează în politica lumii.

„Noi, ca popor, trebuie să fim uniți «în cuget și simțiri», să ne dorim libertatea de acțiune care nu exclude să ne avem bine cu toată lumea. Trebuie să știm însă ce vrem, unde dorim să ajungem și ce mijloace avem pentru a atinge scopurile pe care ni le-am propus. Aceasta este o decizie fermă, politică și profesională. Prădătorii care au condus țara ignoră viitorul și nu ne pregătesc pentru el. Pe ei nu-i interesează decât prezentul, să poată fura acum, când mintea este încă înrobită. Cei ce conduc România sunt făcuți, nu născuți. Ei sunt «omul nou», creat înainte de ’89. Sunt niște mutanți, o altă specie! Asistăm la o disoluție generalizată a țării”, spune dr. Călin Georgescu.

Mai departe, el concluzionează:

„Iar intelectualii păstrează o tăcere complice. Rar găsești un intelectual integru și implicat. Mare parte dintre cetățenii României pot fi comparați cu robii care servesc unui sistem mafiot. Politicienii, ca și intelectualii, caută «să vorbească frumos» ca să nu deranjeze, toți vor să fie politic corecți. Oameni buni, nu mai priviți la culoarea cenușie ca la un simbol al cumințeniei, este timpul să ne trezim! Totul s-a transformat într-un imens crematoriu, unde sunt incinerate libertatea și viitorul neamului românesc. Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”.

Așadar, dr. Călin Georgescu, prezent, la Iași, la o conferință specială.