Doza patru de vaccin anti-Covid-19, administrată în Brazilia. Ce persoane se pot imuniza

de: Bujor Elena Nicoleta
13:09, 21 dec. 2021

Ministerul Sănătăţii din Brazilia a anunţat luni, 20 decembrie 2021, faptul că persoanele cu deficiență imunitară vor putea primi a patra doză de vaccin împotriva virusului Covid-19, la nu mai puţin de patru luni după a treia, potrivit AFP.

Într-o circulară transmisă presei, Ministerul a recomandat „o doză de rapel pentru toate persoanele imunodepresive cu vârsta de peste 18 ani care au primit deja trei doze în prealabil, de la patru luni după ultima”.

Căror persoane le este recomandată doza patru de vaccin anti-Covid-19

Conform autorităţilor din Brazilia, această măsură se aplică în special cetăţenilor cu imunodeficiență severă, purtătorilor de HIV sau pacienților cu cancer care efectuează chimioterapie.

Aceeași circulară are în vedere și reducerea de la cinci la patru luni a intervalului dintre a doua și a treia doză pentru populația generală.

De asemenea, Guvernul brazilian a anunțat ieri și donarea a nu mai puţin de 10 milioane de doze de vaccin către țările sărace, prin sistemul Covax al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Ministerul brazilian al Sănătății a oferit o serie de asigurări că această donație „nu va compromite planul de vaccinare” al populației țării.

Vaccinarea anti-Covid-19, accelerată în Brazilia

Imunizarea în statul brazilian s-a accelerat în ultimele luni și, astfel, mai mult de două treimi din populație a primit deja cel puțin două doze de vaccin anti-SARS- CoV-2.

Campania de inoculare împotriva noul coronavirus a început târziu și haotic în Brazilia. Mai mult decât atât, președintele de extremă dreaptă Jair Bolsonaro a intensificat atacurile împotriva vaccinurilor.

Șeful statului, care refuză să se imunizeze, a criticat în ultima perioadă hotărârea autorității de reglementare în domeniul sănătății Anvisa de a autoriza vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani.

În live-ul săptămânal pe reţeaua de socializare Facebook, acesta a cerut publicarea numelor membrilor Anvisa responsabili de această autorizare.

O asociație care reprezintă angajații Anvisa a denunțat „metodele fasciste” ale președintelui Bolsonaro, iar conducerea autorității de reglementare a cerut duminică Poliției Federale protecție pentru personalul său, după ce „a primit amenințări”.

Menţionăm că peste 617.000 de oameni au murit din cauza Covid-19 în Brazilia, a doua țară ca număr de decese în lume, după Statele Unite ale Americii.

Urmează doza patru și în România?

Medicul militar Valeriu Gheorghiță, șeful CNCAV și dr. Adriana Pistol au transmis la începutul lunii octombrie 2021, în cadrul unei conferințe de presă, faptul că în cazul persoanelor imunodeprimate, recomandarea va fi de „trei doze de vaccin Covid-19 încă de la început”.

„Cine se va vaccina pentru prima dată de acum încolo trebuie obligatoriu să facă 3 doze și asta va însemna schemă completă plus, după șase luni, cea de-a patra?”, a interpelat o jurnalistă în cadrul conferinței de presă, făcând referire la persoanele imunodeprimate.

Șeful Campaniei Naționale de Coordonare a Activității de Vaccinare anti-Covid-19, medicul militar Valeriu Gheorghiță, a răspuns că „da, aceasta va fi recomandarea.”

„Având în vedere faptul că Agenția Europeană a Medicamentului a transmis că se pot recomanda trei doze de la început, pentru că toate studiile au arătat că efectul imunogen, creșterea nivelului de anticorpi este mult mai bună în cazul celor trei doze, în comparație cu două doze, cred că schemă completă, cel puțin pentru moment, va rămâne schema cu două doze și ulterior va fi modificată.”, a explicat dr. Valeriu Gheorghiță.