Double trouble pentru ministrul Lucian Bode: se votează moţiunea de cenzură împotriva sa pe fundalul protestelor sindicaliştilor din Poliţie

de: BZI.ro
09:48, 19 oct. 2022

Miercuri, 19 octombrie, Capitala fierbe. Ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode aşteaptă rezultatele votului privind moţiunea simplă depusă împotriva sa, în timp ce sindicaliştii protestează de la ora 11.00 în faţa Ministerului de Interne.

”Nu revendicăm majorări salariale, ci doar respectarea legii şi acordarea restanţelor ce ni se cuvin”, au transmis sindicaliştii.

Lucian Bode a semnat un contract cu BMW pentru ca Poliția Română să primească 600 de autoturisme

Se votează moţiunea depusă împotriva ministrului Lucian Bode

Moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, a fost depusă de 55 de parlamentari USR şi neafiliaţi aparţinând Partidului Forţa Dreptei, şi va fi votata astăzi, 19 octombrie.

”Aşa cum v-am informat anterior, poliţiştii vor fi din nou în stradă pentru a solicita plata drepturilor salariale restante pe care Guvernul României a considerat de bunăcuviinţă să le îngheţe. Astfel, sub pretextul că aplicarea legii salarizării nu este posibilă, în timp ce alte categorii socio-profesionale au beneficiat în acest timp de diverse majorări salariale, constatăm că se împlinesc 2 ani de când drepturile noastre salariale restante au fost îngheţate. În aceste condiţii, Sindicatul EUROPOL continuă seria de proteste prin care nu revendicăm majorări salariale, ci doar respectarea legii şi acordarea restanţelor ce ni se cuvin, întrucât ne-am săturat efectiv să fim fraierii de serviciu ai sistemului bugetar care primesc din când în când promisiuni deşarte sau doar firimituri”, au transmis sindicaliştii.

Iar începând cu ora 11:00, sindicaliştii vor protesta în faţa Ministerului Afacerilor Interne pentru susţinerea aplicării Legii nr. 153/2017, act normativ ce a fost suspendat prin ordonanţe de urgenţă începând cu anul 2020.

”Trebuie să înţelegem că de pe margine nu se poate schimba cursul destinului nostru şi nu vom putea să mai asigurăm traiul zilnic pentru familiile noastre, ci doar printr-o implicare activă şi o participare masivă la protestele organizate vom putea determina factorii guvernamentali să-şi îndrepte atenţia asupra drepturilor noastre şi să înţeleagă importanţa muncii noastre pentru societate”, au mai transmis sindicaliştii.

Reiterăm faptul că și jurnalistul, analistul și profilerul politic H.D. Hartmann a vorbit în exclusivitate pentru BZI LIVE despre cum ministrul Lucian Bode a semnat un contract cu BMW pentru ca Poliția Română să primească 600 de autoturisme și nu a fost tras la răspundere de absolut nimeni.

Lucian Bode a declarat, pe 17 octombrie, la dezbaterea moţiunii simple care îl vizează, că niciodată nu a văzut un text ilogic şi plin de mincuni

Scandalul BMW-urilor pentru Poliție

În continuarea aceluiași șir de idei, amintim că zilele acestea, ministrul Lucian Bode, în cadrul ședinței în plen a Camerei Deputaților României din 17 octombrie 2022, a vorbit despre scandalul BMW-urilor. Ministrul a precizat că achiziția celor 600 de autovehicule respectă normele și că presa este cea care denaturează adevărul, făcând totodată și acuzații de cinism, de vreme ce se cere promptitudine din partea autorităților, dar se strâmbă din nas când vine vorba de achiziția unor echipamente necesare în acest sens.

De altfel, ministrul Lucian Bode a declarat, pe 17 octombrie, la dezbaterea moţiunii simple care îl vizează, că niciodată nu a văzut un text ilogic şi plin de mincuni, lipsit de coerenţă, cu teme amestecate şi aruncate fără noimă precum cel pe care îl dezbatem şi a catalogat-o drept „un ghiveci, un fel de şaorma cu de toate”.

„Respect dreptul Parlamentului de a folosi pârghiile de control asupra guvernării. În cei 14 ani am scris şi am semnat zeci de moţiuni simple, dar niciodată nu am văzut un text ilogic şi plin de minciuni, mai lipsit de coerenţă, cu teme amestecate şi aruncate fără noimă precum cel pe care îl dezbatem. De la transporturi, la poliţie, de la Facebook la aşa-zisa secretizare a tezei de doctorat. Un ghiveci, un fel de șaorma cu de toate, un text din care nici voi, semnatarii, nu cred că aţi înţeles mai nimic”, a spus Lucian Bode.

Ministrul Bode a plusat, continuând să spună că „ceea ce vă mână în acest demers lamentabil este disperarea. Disperarera a două formaţiuni politice, din care una tocmai şi-a pierdut reperul şi o oaste de strânsură formată din zece plăieşi”.

Cu toate acestea, joi, 19 octombrie, ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode aşteaptă rezultatele votului privind moţiunea simplă depusă împotriva sa.