Două persoane au fost găsite decedate într-un imobil din județul Arad

de: BZI.ro
21:20, 14 iun. 2024

Două persoane au fost găsite decedate, vineri după-amiază, într-un imobil din Șeitin, județul Arad, transmite Mediafax.

„Vineri după-masă în jurul orei 16:25 la numărul unic de urgență 112 a fost sesizată prezența a două persoane decedate, într-un imobil din localitatea Șeitin. Din informațiile de la fața locului se pare că ar fi vorba despre doi soți de 72 și 77 de ani, iar descoperire macabră ar fi fost făcută chiar de fiul acestora.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, împreună cu polițiștii Serviciului Criminalistic, în vederea efectuării cercetării la fața locului.”

Trupurile neînsuflețite urmează a fi transportate la Serviciul Județean de Medicină Legală, în vederea efectuării autopsiei.

Este anchetă în cazul crimei din Brăila

Reamintim faptul că este anchetă la IPJ Brăila după intervenția polițiștilor, după ce o femeie, în vârstă de 44 de ani, a fost găsită moartă, la aproape 24 de ore după ce a sunat la 112.

Polițiștii spun că nu au reușit să localizeze zona de unde a fost efectuat apelul, deși serviciul de telecomunicații speciale a indicat o locație aproximativă.

Cu toate acestea, șocant este faptul că agenții au ajuns chiar în fața casei, au bătut la poartă, dar, pentru că nu le-a răspuns nimeni, au plecat.

„Au bătut în poartă, dar nu a răspuns nimeni”, spune un vecin despre polițiștii ajunși la fața locului.

La acel moment, bărbatul reușise să fugă deja pentru a doua oară după femeie, să o aducă înapoi în casă și să o sechestreze acolo.

„Ea a fugit din curte, și mama ei stă pe strada cealaltă. A luat-o pe uliță, a ajuns până la jumătatea străzii, dar el a ajuns-o din urmă, cu bicicleta, și a adus-o înapoi”, povestește o vecină.

Femeia a fost ucisă de concubinul său, cu care se certase

Potrivit datelor din anchetă, femeia a fost ucisă de concubinul său, cu care se certase. Bărbatul de 50 de ani și-a pus, ulterior, capăt zilelor. Criminalul avea antecedente penale.

Șefii IPJ Brăila au dispus o anchetă asupra modului în care agenții secției de poliție din Ianca și-au făcut treaba.