Prima pagină » Local » Două firme vor să repare autovehiculele din dotarea ISU Iași! Costurile sunt de 200.000 de euro
Două firme vor să repare autovehiculele din dotarea ISU Iași! Costurile sunt de 200.000 de euro

Două firme vor să repare autovehiculele din dotarea ISU Iași! Costurile sunt de 200.000 de euro

14 mart. 2022, 02:00,
Ciprian Boaru în Local

Un lot de 112 autovehicule ce aparțin ISU Iași vor intra într-un program de reparații. La procedura demarată de autoritatea contractantă au depus oferte două societăți. Comisia de evaluare va alege oferta cu prețul cel mai mic

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) ”Mihail Grigore Sturdza” Iași a demarat primele achiziții ale anului 2022. Recent, a fost inițiată licitația pentru furnizarea serviciilor de reparații autovehicule. Valoarea estimată a contractului este de 1.011.764 lei, fără TVA, aproape 200.000 de euro. La procedură au depus oferte două firme: TH Trucks SRL (Cluj), Sermecom Autotrading SRL (Iași). Prima societate este controlată de Gheorghe Ioan Chița și compania belgiană Turbo Hoet Group NV. În 2020, societatea a declarat o cifră de afaceri de 267,7 milioane lei, profit de 3,4 milioane lei, datorii de 65,1 milioane de lei, cu un număr de 355 de angajați. Societatea din Iași este deținută de Florin Ioan Enache.

În 2020, cifra de afaceri a firmei a fost de 4 milioane de lei, profit de 518.367 de lei, datorii de 3,1 milioane de lei, cu un un număr de 18 angajați. Comisia de evaluarea va alege oferta furnizorilor de servicii cu prețul cel mai mic. O achiziție similară a fost organizată și în anii trecuți.

Două firme vor să repare autovehiculele din dotarea ISU Iași, 112 la număr

Firma câștigătoare trebuie să presteze serviciile în termen de 12 luni de la semnarea contractului. Activitatea se va desfășura prin intermediul unui acord-cadru. Va fi verificat un număr de 112 autovehicule. Firma care va câștiga contractul trebuie să aibă la dispoziție un șef atelier, maistru, mecanic auto, electrician auto.

”Prestatorul va deține atelier de reparații, autorizat RAR, unde va presta serviciile de reparație pentru autovehiculele din loturile beneficiarului, într-o formă legală, în municipiul Iași, respectiv în zona metropolitană Iași, minimum două elevatoare în aceeași locație, corespunzătoare cu masa maximă autorizată a autovehiculelor din lotul atribuit, disponibile simultan pentru repararea autovehiculelor beneficiarului și în cazul camioanelor minimum două canale de reparații corespunzătoare masei autocamioanelor”, se arată în caietul de sarcini.

Procedura a fost împărțită în 19 loturi, funcție de fiecare marcă a autovehiculului: Mercedez Benz, Iveco, Renault, Volkswagen, Opel, Citroen, Fiat etc. ISU Iași beneficiază de alte fonduri în cadrul unui parteneriat cu Republica Moldova.

Compania de Transport Public cumpără piese de schimb pentru autobuze și tramvaie

Totodată, și Compania de Transport Public (CTP) Iași SA a lansat o licitație pentru furnizarea mai multor loturi de piese de schimb pentru autobuze și tramvaie. Valoarea estimată a contractului este de 1.152.829 lei, fără TVA, adică 230.000 de euro. Procedura a fost împărțită în 4 loturi: plăcuțe de frână (721 buc.), discuri de frână (498 buc.), segmenți ferodou (1300 buc.) și piese pentru frână (aproape 1.000 buc.).

”Achiziționarea este necesară deoarece în activitatea de exploatare a parcului de vehicule din dotarea CTP (autobuze, microbuze și autoutilitare), datorită exploatării acestor mijloace de transport, se produce uzura pieselor componente ale sistemelor de frânare. Pentru asigurarea circulației în siguranță a călătorilor și a personalului de bord este necesară înlocuirea acestora conform fișelor tehnice de revizii și a comenzilor de defecte accidentale. Prin respectarea acestor cerințe, accidentele de circulație vor fi evitate și se asigură protejarea călătorilor și a personalului de bord privind circulația pe drumurile publice cu mijloacele de transport în comun”, se arată în obiectivul procedurii.

Două firme vor să repare autovehiculele din dotarea ISU Iași, dar rămâne de văzut dacă ofertele vor fi validate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`