Două controloare și un vatman au fost bătuți în tramvai: ”Am sărit în ajutorul colegelor mele!”
Conflictele din mijloacele de transport public din Iași sunt la ordinea zilei, conform vatmanilor. Două controloare și un vatman au fost bătuți în tramvai de doi călători în data de 1 Martie. Mai precis, doi bărbați au devenit recalcitranți și au sărit la bătaie atunci când controloarele le-au cerut biletele și i-au rugat să poarte masca de protecție. A fost nevoie de intervenția unui echipaj de Poliție pentru aplanarea conflictului
Pe 1 Martie, ziua în amiaza mare, două controloare și un vatman au fost bătuți în tramvai. În zona Alexandru, mai exact între stațiile Zimbru și Minerva, doi călători au devenit recalcitranți atunci când cele două controloare din tramvai le-au cerut biletele. Nervii celor doi bărbați ar fi fost întinși și mai tare atunci când au fost rugați să poarte masca de protecție. Atunci bărbații au explodat și au început să aducă injurii la adresa controloarelor și să le bruscheze. În acel moment, în cabina de control a tramvaiului se afla Constantin Cobiliță. Vatmanul în vârstă de 57 de ani ar fi încercat să aplaneze conflictul, însă gesturile lui i-ar fi enervat și mai tare pe agresori.
”Când am încercat să intervin, cei doi bărbați, care erau sub influența băuturilor alcoolice, s-au năpustit și asupra mea. Nu știam ce să fac în acel moment și unde să sun prima data, la dispecerat sau la Poliție“, a povestit vatmanul Constantin Cobiliță.
În ultimul timp, reprezentații Companiei de Transport Public (CTP) Iași au făcut apel la călătorii care sunt martorii scenelor de vandalism din tramvaie să sune la Poliție.
Două controloare și un vatman au fost bătuți în tramvai. Vatmanul a sărit în ajutorul colegelor lui
Vatmanul a sărit în ajutorul colegelor lui controloare atunci când a observat că cei doi călători nu se liniștesc, iar conflictul se agravează.
”Nu am putut sta cu mâinile în sân atunci când cei doi bărbați le bruscau și le înjurau pe colegele mele… Am ieșit din cabină și am încercat să liniștesc spiritele. Unul dintre cei doi agresori, un bărbat mai masiv ca mine, mi-a pus mâna în gât. Noroc că au intervenit alți călători care l-au luat de pe mine pe bărbat”, a mai spus vatmanul.
În stația Familial, vatmanul a oprit tramvaiul și a anunțat Poliția.
„Nu am putut opri între stații, am oprit la Familial. Nu știam ce să fac inițial, unde să sun? Am anunțat dispeceratul și cei de acolo mi-au spus să sun la 112. Am sunat la Poliție, am blocat ușile și le-am spus călătorilor că dacă vor să coboare, o pot face doar pe ușa din față. În acest fel am încercat să îi blochez pe bărbații recalcitranți până când ajungea Poliția“, a adăugat Constantin Cobiliță.
Vatmanii se plâng că sunt deseori agresați de călători
Acest incident nu este ceva special pentru vatmanii de la CTP Iași, care susțin că nu de puține ori s-a întâmplat ca un coleg de-al lor să fie agresat de către unul sau mai mulți călători.
”Noi, vatmanii, suntem aproape zilnic agresați de călători. Trebuie să fie luate măsuri. Cred că ar trebui ca vatmanii să aibă numerele de telefon de la toate secțiile de Poliție, pentru a putea apela direct la cea mai apropiată dintre acestea”, a mai precizat vatmanul implicat în conflictul din tramvai.
Atacul asupra vatmanului a fost confirmat și de reprezentanții CTP Iași.
”A avut loc un incident într-un tramvai, în zona Alexandru cel Bun, provocat de un călător aflat vizibil în stare avansată de ebrietate. Acestuia i-a fost cerută legitimația de călătorie de către una dintre cele două controloare care își desfășurau marți activitatea în vagonul respectiv, moment în care persoana în stare de ebrietate a devenit agresivă. A intervenit și vatmanul, iar acesta a fost bruscat și a apelat 112. A venit imediat un echipaj de la Poliția Locală și l-a ridicat pe călătorul agresiv“, a spus Andreea Luca, purtătoarea de cuvânt a CTP Iași.
Primarul Mihai Chirica a pus ochii pe controlorii din cadrul CTP Iași și a cerut monitorizarea acestora.
Echipajul de Poliție a ajuns după 30 de minute
O altă problemă pe care și-o ridică vatmanul în vârstă de 58 de ani face referire la siguranța lui.
”Eu nu am ușă la cabina de control. Deci, oricine poate veni și să îmi ia gâtul într-o zi, nu? Nici nu mai știu câte solicitări am făcut la sediu ca să îmi monteze o ușă în tramvai și nimic”, a subliniat vatmanul.
Timpul de așteptare până la sosirea echipajului de Poliție l-a făcut pe vatman să blocheze linia de tramvai. „Poliția a sosit după vreo 30 de minute, timp în care am fost nevoit să țin vagonul blocat. Au așteptat după mine încă 4 colegi. Nu am avut ce să fac…”, a mai povestit vatmanul Constantin Cobiliță.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au precizat pentru reporterii BZI că două persoane au fost sancționate în urma conflictului ce a avut loc în mijlocul de transport în comun.
„Polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale, conform legii 61/1991, pentru tulburarea liniștii și ordinii publice”, au declarat IPJ Iași.
Cu toate acestea, două controloare și un vatman au fost bătuți în tramvai și, conform declarațiilor oferite de vatman, nu ar fi fost primul conflict de acest gen.