Două cazuri de Covid-19 la naționala U21 a României: un jucător și un membru al staff-ului tehnic
Federația Română de Fotbal (FRF) anunţă două cazuri de Covid-19 la naționala U21. Este vorba despre un jucător şi un membru al staff-ului care au fost depistaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 la naţionala de tineret, care va evolua cu Malta, în preliminariile CE din 2021.
„Au sosit rezultatele testelor efectuate duminică dimineaţă. Din păcate, un jucător şi un membru al staff-ului au fost găsiţi pozitivi cu virusul Sars-CoV-2. Aceasta a fost a V-a testare din această acţiune a lotului U21 şi este testarea UEFA necesară partidei cu Malta. Cei doi au fost izolaţi şi nu vor mai face parte din delegaţie pentru meciul programat marţi seară, la Giurgiu, de la ora 20.00. De asemenea, DSP va deschide o anchetă epidemiologică”, precizează reprezentanții FRF.
Surse din Federație susțin că jucătorul infectat este fundașul central Alexandru Pașcanu (22 de ani), în timp ce antrenorul secund Răzvan Rotaru este membrul din staff infectat cu COVID-19.
Înainte de meciul cu Malta U21, Adrian Mutu a primit o nouă lovitură. La absența lui Virgil Ghiță se adaugă încă una, după ce Alexandru Pașcanu a fost depistat pozitiv cu coronavirus.
Meci foarte important pentru calificare
Echipa națională a României Under 21 mai are două meciuri de disputat în grupa de calificare la EURO 2021. Următoarea partidă a „tricolorilor mici” se va disputa marți, la Giurgiu, contra reprezentativei similare a Maltei. Selecționerul Adrian Mutu nu se va putea baza în acest meci pe căpitanul, Virgil Ghiță.
„După Raul Opruț, selecționerul Adrian Mutu a mai pierdut un jucător pentru meciul cu Malta. Virgil Ghiță a prezentat simptome de varicelă, inclusiv o erupție cutanată, și urmează să părăsească în curând cantonamentul de la Centrul Național de Fotbal de la Buftea! Multă sănătate, căpitane! Fă-te bine repede, în noiembrie avem o calificare de obținut!”, precizează reprezentanții FRF.
Calificarea, în pericol după înfrângerea din Ucraina
Selecţionata de tineret a României se află la şase puncte de liderul Danemarca şi mai are doar şanse teoretice de a câştigat Grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-21 din 2021.
După eșecul din Ucraina, România rămâne pe locul 2 în Grupa 8, cu 16 puncte. Danemarca este lider, cu 22 de puncte. Pe locul 3 se află Ucraina, cu 10 puncte și un meci mai puțin, la egalitate de puncte cu Finlanda, echipa de pe locul 4.
Astfel, tricolorii sunt obligați să obțină cel puțin o victorie din meciurile cu Malta și Danemarca, pentru a nu a avea emoții în ceea ce privește calificarea și pentru a nu depinde mai mult decât este cazul de rezultatele celorlalte echipe.
Ucraina mai are trei meciuri de disputat. În cazul în care le câștigă pe toate, va face 19 puncte și s-ar afla la egalitate cu România dacă tricolorii obțin o victorie cu Malta sau Danemarca. Totuși, trupa lui Adrian Mutu are avantajul meciurilor directe. România a câștigat meciul tur cu 3-0.
Pentru a mai putea spera la prima poziție în grupă, România trebuie să câștige ambele meciuri, iar Danemarca să piardă ultimele două partide, ceea ce este puțin probabil.
La turneul final se califică toate câștigătoarele celor nouă grupe și cele mai bune cinci locuri 2, care se vor alătura gazdelor Ungaria și Slovenia, calificate din oficiu. România face parte dintre echipele de pe locurile secunde din grupe cu cel mai bun punctaj, însă nu are voie să riște și trebuie să obțină cel puțin o victorie din meciurila cu Malta și Danemarca.
Programul finalului de preliminarii:
13 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Ucraina, România – Malta, Danemarca – Finlanda
14 noiembrie 2020: Malta – Ucraina
17 noiembrie 2020: Ucraina – Irlanda de Nord, România – Danemarca, Malta – Finlanda