Două autoturisme au ars ca torțele azi dimineață în Iași. Atac de tip mafiot sau defecțiune tehnică? – EXCLUSIV/GALERIE FOTO, VIDEO

de: cristian.george
07:44, 06 oct. 2022

Panică în această dimineață în cartierul Tătărași din municipiul Iași unde pompierii au intervenit în forță pentru a stinge două autoturisme care au ars ca torțele. ISU Iași a intervenit la fața locului cu două autospeciale de stingere și au lichidat incendiul. Nu se cunosc cu exactitate cauzele producerii evenimentului, dar sunt luate în calcul toate variantele posibile, inclusiv un atac de tip mafiot sau o răzbunare.

Nu este primul astfel incident de la începutul lunii în municipiul Iași. Vă aducem aminte faptul că în urmă cu câteva zile o motocicletă a luat foc. S-a întâmplat lângă stația Peco Mol din Nicolina.

UPDATE: Conform celor de la ISU Iași, incendiul a pornit din cauza unor defecțiuni tehnice, a unui scurtcircuit.

Două autoturisme au ars ca torțele azi dimineață la Iași

Conform datelor existente, în cartierul Tătărași, pe strada Ciurchi din municipiul Iași două autoturisme au ars în totalitate. Este vorba despre un autoturism marca BMW Seria 3 și un alt autoturism marca Toyota Aygo. Cei care dețin autoturismele au avut parte de un șoc în momentul în care au dorit să plece la serviciu și și-au văzut autovehiculele arzând cu flacără mare.

Aceștia au sunat la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului s-a prezentat un echipaj al oamenilor legii, dar și două autospeciale de la ISU Iași. Într-un sfârșit, focul a fost stins și s-a deschis un dosar de cercetare.

Conform datelor existente, intervenția pompierilor a durat aproximativ o oră. Sunt luate mai multe variante în calcul. Conform unor surse se pare că ambele incidente au fost cauzate de o defecțiune tehnică și anume un scurtcircuit. Totuși, sunt luate în calcul toate variantele, inclusiv o răzbunare.

Era supărat și a dat foc la o motocicletă

Astfel de evenimente sunt de cele mai multe ori cauzate de defecțiuni tehnice. Atacurile de tip mafiot sunt destul de rare pe teritoriul României, dar nu sunt excluse. Totuși, un caz aparte s-a întâmplat în urmă cu câteva zile când un ieșean supărat s-a răzbunat pe o motocicletă, transformându-se într-un piroman. Acesta i-a dat foc și s-a ales cu dosar penal. Conform precizărilor ulterioare, bărbatul se afla în zona Peco Mol din Nicolina când a văzut o motocicletă. Fără să gândească prea mult acesta s-a deplasat lângă bijuterie și i-a dat foc. Paguba este destul de mare pentru că motorul a ars în tototalitate.  Polițiștii au hotărât să-l rețină pentru 24 de ore și să-l introducă în arestul IPJ Iași:

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Iași au identificat un bărbat din municipiul Iași, bănuit de comiterea infracțiunii de distrugere. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore. Din cercetări a rezultat faptul că, la data de 29 septembrie a.c., ar fi incendiat o motocicletă parcată în fața unui imobil din municipiul Iași. Pe parcursul cercetărilor, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Iași, cu sprijinul celor din cadrul Secției nr. 6 Poliție Iași și al luptătorilor S.A.S. Iași, au efectuat o percheziție domiciliară, fiind ridicate mijloace materiale de probă. (…) explicau autoritățile locale.

Așadar, în încheiere menționăm faptul că sunt multe ipoteze luate în calcul asupra celor două mașini care au ars ca torțele azi dimineață la Iași. O anchetă va aduce lumină în acest caz.