Două adolescente, în vârstă de 15 ani, au murit după ce s-au aruncat de pe o clădire, în localitatea hunedoreană Lupeni

de: Denisa Madalina
09:20, 10 dec. 2023

Caz șocant în Hunedoara, acolo unde două fete, ambele în vârstă de 15 ani, au murit după ce au sărit de la 20 de metri înălțime. Potrivit informațiilor, una dintre ele și-a sunat mama și a anunțat-o că vrea să recurgă la un gest sinucigaș.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Hunedoara, în această după amiază, în jurul orei 17:25, oamenii legii au fost sesizați de o femeie din Uricani cu privire la faptul că ar fi primit un apel telefonic de la fiica ei în vârstă de 15 ani, care ar fi sunat-o să o anunțe că intenționează să recurgă la un gest sinucigaș, în zonă „la ruine”, din Lupeni, scrie antena3.ro.

Două fete, ambele în vârstă de 15 ani, au murit după ce au căzut de la 20 de metri înălțime

Două fete au decis să își pună capăt zilelor și au sărit de la aproape 20 de metri înălțime. Adolescentele, ambele în vârstă de 15 ani, au suferit ”multiple traumatisme prin cădere”, arată polițiștii. Înainte de a se arunca în gol, una dintre ele și-ar fi suna mama și ar fi anunțat-o că are de gând să se sinucidă.

„În cel mai scurt timp, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni și echipaje medicale s-au deplasat în zona unei foste fabrici din Lupeni, unde au identificat trupurile a două minore, ambele în vârstă de 15 ani, din Uricani, care se pare că au suferit multiple traumatisme prin cădere de la o înălțime de aproximativ de 20 de metri.”, a transmis comisar șef Bogdan Nițu, IPJ Hunedoara, scrie sursa menționată anterior.

Uneia dintre adolescente i-au fost aplicate manevre de resuscitare însă fără succes

Personalul medical ajuns de urgență la fața locului a declarat decesul uneia dintre ele. Celei de-a doua i-au fost aplicate manevre de resuscitare, însă, din păcate, viața nu i-a putut fi salvată.

„Polițiștii au demarat cercetări cu privire la motivele și circumstanțele în care a survenit tragedia, în cauză fiind întocmit dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani”, a mai transmis comisar șef Bogdan Nițu, IPJ Hunedoara.