Două accidente grave în judeţul Iași în cursul unei singure nopţi! Mai multe persoane au fost transportate de urgență la spital – FOTO

de: cristian.george
09:47, 21 mai 2021

În cursul nopţii de 20 spre 21 mai 2021, pe raza judeţului Iași au avut loc două accidente rutiere grave. Ca urmare a impactului intre mai multe autoturisme a rezultat rănirea a 5 persoane care au fost transportate la spital.

Vorbim despre pacienţi cuprinse între vârstele de 18 și 32 de ani. Starea de sănătate a tuturor persoanele este stabilă dar au fost transportate la spital.

Trei persoane rănite după ce un autoturism s-a răsturnat la Podu Iloaeie

Conform prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic coordonator UPU-SMURD Iași, în cursul nopţii trecute, intre localităţile Budăi și Podu Iloaei a avut loc un eveniment rutier din care a rezultat rănirea a 3 persoane. Concret, un autoturism marca Dacia Logan s-a răsturnat într-un sunt de pe marginea carosabilului. La fața locului au ajuns două echipaje de prim ajutor. Toate persoanele sunt stabile şi au suferit mai multe traumatisme fiind dirijaţi la Spitalul Sf. Spiridon din Iași și Spitalul de Neurochirurgie.

Pe parcusul nopţii trecute s-au produs două accidente rutiere. Primul accident s-a produs la Podu Iloaei unde un autoturism s-a răsturnat de 3 ori. În autoturism se aflau 5 pasageri conștienți. La evenimentul rutier au fost dirijate două echipaje de prim ajutor. EPA au transportat la Spitalul Sf. Spiridon din Iași 2 bărbaţi în vârstă de 24, respectiv 32 de ani iar la Spitalul de Neurochirurgie un bărbat în vârstă de 18 ani. Pacienţii sunt stabili şi au contuzii multiple, traumatism cranio cerebral și traumatism cranio facial minore. a menţionat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic coordonator UPU SMURD Iași.

Două persoane au rămas încarcerate în urma unui accident rutier din Lețcani

Un al doilea eveniment rutier a avut loc spre localitatea Leţcani. De această dată doua autoturisme s-au izbit frontal. Victimele au rămas încarcerate dar au fost conştiente şi stabile din punct de vedere hemodinamic. Vorbim despre o femeie în vârstă de 19 ani şi o altă în vârstă de 28 de ani care a fost redirecţionată la Spitalul Sf. Spiridon respectiv Spitalul de Neurochirurgie din Iași.

” Un al doilea accident rutier a avut loc spre Lețcani. Vorbim despre un impact între două autoturisme. Impactul a fost frontal. A rezultat rănirea a două persoane care au rămas încarcerate. La faţa locului a fost dirijat un echipaj de descarcerare, un SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, un echipaj de prima ajutor. Aceştia au preluat 2 victime conştiente şi stabile. O femeie în vârstă de 19 ani a fost adusă de echipajul de la Terapie Intensivă Mobilă la Spitalul Sf. Spiridon din Iași având o policontuzie și un traumatism cranio cerebral, un traumatism cranio facial, un traumatism toraco-abdominal. O altă femeie, în vârsta de 28 de ani a suferit un traumatism cranio facial, un traumatism cranio cerebral fiind transportată la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. ” a conchis prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic coordonator UPU-SMURD Iași.

În altă ordine de idei, în cursul acestei dimineți a mai avut loc un eveniment rutier. Vorbim despre faptul că în Lețcani s-a produs un impact frontal între două autoturisme. În urma impactului a rezultat rănirea a două persoane care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Autoritățile au spus că victimele sunt conștiente și au o stare stabilă de sănătate.