Donald Trump reprogramează un miting de campanie pentru a nu coincide cu data comemorării abolirii sclaviei
Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a anunţat vineri noapte că a reprogramat primul său eveniment public major de campanie de pe 19 pe 20 iunie, după o reacţie negativă asupra datei alese, care coincide cu o zi în care se comemorează sfârşitul sclaviei, relatează sâmbătă dpa şi Reuters potrivit Agerpres.
Momentul iniţial şi locaţia Tulsa au provocat indignare în rândul criticilor lui Trump, care au calificat drept o insultă la adresa memoriei lui George Floyd, bărbatul negru a cărui moarte în custodia poliţiei acum două săptămâni a provocat proteste în întreaga ţară.
Pe fondul protestelor împotriva injustiţiei rasiale, Trump s-a confruntat cu critici după programarea acestui prim miting de campanie după luni de zile în ziua cunoscută de afroamericani ca Ziua Eliberării şi în Tulsa, Oklahoma, un oraş în care mulţimi de albi au masacrat afroamericani cu un secol în urmă.
Mulţimi de albi au masacrat sute de afroamericani acolo în timpul unor revolte în 1921. Senatoarea democrată Kamala Harris l-a acuzat pe Trump că îi încurajează pe rasişti cu această dată şi locaţie. „Nu numai că le face cu ochiul supremaţioniştilor albi – dar le oferă şi o petrecere de bun venit acasă”, a scris ea joi pe Twitter.
Trump a declarat vineri că decizia de amânare a venit după ce „mulţi dintre prietenii şi susţinătorii mei afroamericani au sugerat o schimbare de dată din respect pentru comemorările de +Juneteenth+”. „Am programat anterior mitingul nostru #MAGA la Tulsa, Oklahoma, pentru 19 iunie – un mare lucru. Din păcate, ar cădea de Sărbătoarea Juneteenth”, a scris Trump. Mitingul va fi mutat pe 20 iunie pentru a evita ciocniri, a adăugat el pe Twitter
SUA se redeschid după luni de măsuri de izolare legate de coronavirus, deşi oficiali din sănătatea publică s-au opus marilor adunări, precum evenimentele sportive sau concertele, în special în interior unde probabilitatea riscului de infecţie este mai mare.