Donald Trump Jr. a ajuns în România. Care este scopul vizitei
Donald Trump Jr. a sosit la București, avionul său aterizând recent pe Aeroportul „Aurel Vlaicu”. Vizita sa are loc cu ocazia evenimentului „Trump Business Vision”, organizat de un post de televiziune pe 24 septembrie.
Donald Trump Jr. a călătorit cu un avion privat și nu este la prima vizită în România. De altfel, el are legături europene prin mama sa, care este originară din Cehia.
În prima sa declarație Trump Jr. a afirmat: „Estul Europei are un mare potențial. Vedem că lucrurile din Vestul Europei nu mai funcționează așa cum ar trebui, iar asta oferă o oportunitate Estului.”
Cine este Donald Trump Jr.
Născut pe 31 decembrie 1977 în New York, Donald Trump Jr. este un om de afaceri american și a fost vicepreședinte executiv al Trump Organization, compania imobiliară a familiei sale. De asemenea, el a fost implicat activ în politică, tatăl său, Donald Trump, fiind cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite.
Fiul cel mare al lui Donald și Ivana Trump, Donald Jr. provine dintr-o familie cu o moștenire imobiliară de prestigiu. După divorțul părinților săi, relația cu tatăl său a fost tensionată o perioadă. A absolvit Școala de Afaceri Wharton de la Universitatea din Pennsylvania în 2000 și s-a alăturat Trump Organization în 2001, unde a fost implicat în mai multe proiecte importante, cum ar fi Trump International Hotel and Tower Chicago și Trump Soho.
Pe plan personal, Trump Jr. s-a căsătorit cu Vanessa Haydon în 2005, iar cuplul a avut cinci copii înainte de a divorța în 2018. De asemenea, el a apărut în emisiunea „The Apprentice” alături de tatăl său între 2005 și 2015.
În campania prezidențială din 2016, Trump Jr. a jucat un rol activ și a stârnit controverse, printre care o întâlnire cu un avocat rus care susținea că deține informații compromițătoare despre Hillary Clinton. După câștigarea alegerilor de către tatăl său, Donald Trump Jr. a fost parte din echipa de tranziție prezidențială.
Mama lui Donald Trump Jr. a murit la 72 de ani
Ivana Trump, fosta soție a lui Donald Trump, a murit la vârsta de 73 de ani, a confirmat familia sa pentru ABC News.
Fostul președinte a precizat că Ivana a decedat la locuința sa din New York. Ea a fost prima soție a lui Donald Trump, cu care a avut trei copii: Donald Jr., Ivanka și Eric Trump.
Familia Trump a transmis un mesaj emoționant, descriind-o astfel: „Mama noastră a fost o femeie extraordinară – o forță în afaceri, o sportivă de talie mondială, o frumusețe remarcabilă și o mamă și prietenă devotată. Ivana Trump a fost o supraviețuitoare, care a scăpat din comunism și a îmbrățișat viața în această țară. Ne-a învățat ce înseamnă seriozitatea, puterea, compasiunea și determinarea.”
Paramedicii din Manhattan au intervenit la locuința Ivanei Trump în urma unui apel pentru un stop cardiac, dar nu au putut să o salveze. Ea a fost găsită în apartamentul său din Upper East Side imediat după ora 12:30, potrivit informațiilor oferite de FDNY.
Într-o postare pe platforma Truth Social, Donald Trump a descris-o pe Ivana ca fiind „o femeie minunată, frumoasă și uimitoare, care a avut o viață extraordinară și inspirațională”. El a subliniat că „cea mai mare mândrie și bucurie a ei au fost cei trei copii, Donald Jr., Ivanka și Eric, de care era extrem de mândră, așa cum toți eram mândri de ea”.
Ivana Trump, originară din fosta Cehoslovacie, a crescut sub regimul comunist. A plecat din țară în anii 1970 și s-a căsătorit cu Donald Trump în 1977. A ocupat poziții importante în imperiul de afaceri al lui Trump, fiind numită CEO al Trump’s Castle din Atlantic City și contribuind la designul interior al Trump Tower și Grand Hyatt Hotel. De asemenea, Ivana a scris mai multe cărți de succes și a lansat propria linie de îmbrăcăminte.
Căsnicia ei cu Donald Trump s-a încheiat în 1992, după ce s-a aflat despre relația acestuia cu Marla Maples, care a devenit ulterior a doua sa soție. Într-un interviu din 2017, Ivana a declarat că și-a iertat fostul soț.