Donald Trump îl consideră geniu pe Vladimir Putin pentru intervenția din Ucraina
Donald Trump îl consideră geniu pe Vladimir Putin pentru modul în care gestionează criza din Ucraina. Fostul președinte american consideră că strategia liderului rus este una eficientă din punct de vedere tactic. Asta în condiţiile în care Joe Biden a anunţat adoptarea unui pachet dur de măsuri pentru descurajarea Rusiei de a continua conflictul cu Ucraina.
Vă aducem aminte faptul că Vladimir Putin a recunoscut independența celor două regiuni din Ucraina. Liderul rus a vorbit despre faptul că o bună parte dintre teritorii sunt istoric ale Rusiei. Această decizie poate fi privită din prisma faptului că, în aceste momente, Rusia își poate construi baze militare în Ucraina.
Donald Trump îl consideră geniu pe Vladimir Putin
Într-un comunicat emis de fostul președinte Donald Trump se evidentează că tactica lui Vladimir Putin în criza din Ucraina este una de geniu. Trump a comentat discursul lui Vladimir Putin, cel în care anunța faptul că recunoaște independența din Donetsk şi regiunea Luhansk. Fostul lider de la Casa Albă menţiona faptul că discursul președintelui rus este unul care relevă cât de inteligent este acesta.
Puţin a declarat o mare parte din… Ucraina… ca independentă. Oh, asta e minunat. … Am spus: „Cât de inteligent este?” Și el va intra și va fi o menținere a păcii. Aceasta este cea mai puternică forță de pace. … Am putea folosi asta la granița noastră de sud (Donald Trump s-a făcut remarcat prin politicile antimigratie de la granița de sud a SUA cu Mexic. Acesta a anunțat construirea unui zid uriaș.). Aceasta este cea mai puternică forță de pace pe care am văzut-o vreodată. Erau mai multe tancuri armate decât am văzut vreodată. Vor păstra pacea. Iată un tip care este foarte priceput… Îl cunosc foarte bine. Foarte foarte bine.” a menţionat Donald Trump.
Donald Trump nu este singurul lider din SUA care il laudă pe liderul de la Moscova. Fostul secretar de stat al lui Trump, Mike Pompeo, un posibil viitor candidat republican la președinție, l-a lăudat recent pe Putin, un flagel al democrației, drept un om de stat „foarte talentat” și talentat. „A fost un agent KGB.. Știe cum să folosească puterea. Ar trebui să respectăm asta”, a spus Pompeo pentru Fox în ianuarie.
Joe Biden a anunțat sancţiuni dure Rusiei, Donald Trump le consideră ineficiente
Donald Trump a comentat declarația oficială a lui Joe Biden despre criza ucraineană. Fostul președinte a anunţat că gestul actualului președinte al SUA este unul ineficient şi că nici nu se compară cu faptul că Rusia a cucerit noi teritorii. Președintele rus devine tot mai bogat din prisma faptului că petrolul şi gazele naturale se scumpesc în mod evident.
„Sunt nesemnificative în comparaţie cu cucerirea unei ţări şi a unor terenuri situate strategic”, a acuzat fostul preşedinte. Puţin nu numai că obţine ceea ce şi-a dorit întotdeauna, dar devine din ce în ce mai bogat datorită avântului gazelor şi petrolului”, a adăugat Donald Trump.
Fostul președinte, care are incă aspirații pentru un nou mandat la Casa Albă a menţionat faptul că dacă ar fi câștigat un nou mandat în fruntea SUA, situaţia aceasta nu s-ar fi creat. Concret, Vladimir Putin nu ar fi îndrăznit să atace Ucraina.
Oricum, faptul că Donald Trump îl consideră geniu pe Vladimir Putin nu este ceva nefiresc. În trecut Trump a fost acuzat de legături strânse cu forțele de la Moscova.